Sexul în armată - o realitate de sute de ani

Citeste tot despre: 

Instinctul sexual nu cunoaşte poziţia de «drepţi» şi nici pe cea de «pe loc repaus». Deşi este pomenit în regulamentele militare, instinctul sexual le ignoră şi, în plus, face abstracţie de loc, naţionalitate şi grad militar.

Aşadar, nimic mai firesc şi mai uman decât faptul că, recent, un foarte respectabil colonel german, excelent profesionist şi tată a patru copii, s-a îndrăgostit de o conaţională pe timpul lungilor luni de misiune NATO în Afganistan.

Din clipa în care şi-a recunoscut sentimentele şi a făcut raport să locuiască în aceeaşi cameră cu iubita lui, în trei zile generalul comandant american i-a expediat pe amândoi acasă, în Germania.

Despre gloria vivandierelor de altădată

Încă din timpurile homerice ale amazoanelor, femeile au însoţit, în diferite ipostaze,  armatele formate din soldaţii-masculi luptători: fie purtau haine bărbăteşti şi arme luptând alături de cruciaţi, fie lucrau ca spălătorese sau bucătărese, fie doar pentru susţinerea  moralului, tonusului şi libidoului vajnicilor luptători.

Francezii – cine alţii? – au fost cei care au creat încă de la 1650 onorabilitatea statutului femeilor ataşate corpului militar, prin corpul aşa-numitelor „vivandiere“ (de la viande – carne, în franceză, sau vivenda – hrană, în latină).

Vivandierele, spre deosebire de „cantiniere“ – care puteau lucra doar în tabere militare –, erau acceptate şi pe câmpul de luptă propriu-zis, pentru aducerea mâncării sau ca infirmiere.

Vivandierele au început să dobândească un statut oficial mult mai bine conturat pe timpul războaielor napoleoniene, fiind apoi consfinţit şi printr-o uniformă aparte în armata celui de-al doilea imperiu francez.

Marea majoritate a acestor vivandiere erau soţii ale militarilor, dar unele mai tinere se bucurau de o aură romantică, fiind considerate mascotele sau fiice ale regimentului, precum în opera omonimă a lui Donizetti.

CITEŞTE ÎNTREG ARTICOLUL PE HISTORIA.RO

Loading...