Pelerinajul de la Mecca, lovit de pandemie

Ultima actualizare:
Autorităţile saudite  îi testează pe toţi  pelerinii ajunşi la Hajj
Autorităţile saudite îi testează pe toţi pelerinii ajunşi la Hajj

A început marele pelerinaj de la Mecca (n.r. Hajj), însă în loc de 2,5 milioane de musulmani prezenţi în Marea Moschee, autorităţile au permis accesul a doar 1.000 de credincioşi. Şi asta pentru că Arabia Saudită e cea mai afectată ţară din Golful Persic de COVID-19.

Doar 30% dintre saudiţi vor avea voie să intre în Marea Moschee de la Mecca, unde vor ajunge în acest an doar câteva mii de musulmani, în loc de 2,5 milioane.

Rugăciunile  se fac respectând  distanţa de 2 metri
Rugăciunile se fac respectând distanţa de 2 metri

Autorităţile au avut grijă ca pelerinii să poarte măşti tot timpul, să respecte distanţa de doi metri în timpul rugăciunii şi să fie dezinfectaţi înainte de a păşi pe pământul sfânt. Pelerinii care intră au fost testaţi înainte pentru COVID-19 şi vor intra în carantină timp de 14 zile la finalul ritualului. Din 15 în 15 minute zonele de acces sunt dezinfectate şi forţele de ordine îi scanează termic de la distanţă pe credincioşii care au urmat drumul parcurs de Profetul Mohamed cu 1400 de ani în urmă, care la rândul lui a urmat paşii profeţilor Ibrahim şi Ismail.

Aşa arăta Marea  Moschee în 2019
Aşa arăta Marea Moschee în 2019

În carantină, după rugăciune

Dacă în 2015, pelerinajul a fost îndoliat de îmbulzeala care a cauzat decesul a 700 de oameni, în acest an autorităţile nu îşi mai fac griji din acest punct de vedere. Credincioşii nu au voie să se roage în grupuri mai mari de 20 de persoane, care sunt conduse până la hotel de microbuze care le transportă doar pe ele pe întreaga perioadă a sărbătorii pentru a evita să intre în contact cu necunoscuţi.


    Aşa arăta Marea  Moschee în 2019
Aşa arăta Marea Moschee în 2019

La Hajj, participă în acest an musulmani de 160 de naţionalităţi diferite, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani. În acest an afectat de pandemie, au prioritate persoanele care nu au mai făcut Hajj înainte, pentru că marele pelerinaj este recomandat să fie făcut cel puţin o dată în viaţă.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net