Paradox muzical: o violoncelistă a reuşit să susţină un duet de una singură

CLIIMA20100910_0008_1.jpg

Impulsurile creierului pot fi traduse în cuvinte

Katinka Kleijn a interpretat ambele jumătăţi ale unui duet sâmbătă seară. Mâinile ei au cântat la violoncel, iar creierul, conectat la o pereche de căşti care detectează semnale electrice, a „cântat" de unul singur.

Duetul, scrie revista „Time", a explorat relaţia dintre interpret şi muzica sa. În timpul reprezentaţiei, la Centrul Cultural din Chicago, Kleijn a purtat EMOTIV EPOC, o pereche de căşti cu 14 senzori ataşaţi de scalp care detectează undele cerebrale. În faţa ei, un laptop arăta un cuvânt şi câteva măsuri. Ea cânta astfel la violoncel, interpretând cuvântul de pe ecran. În acelaşi timp, undele cerebrale, transformate în unde sonore, reacţionau la cuvânt.

„Ar fi putut interpreta o melodie calmă, dar a primit un cuvânt care sugera violenţă, deci prin această melodie paşnică trebuie să transmită violenţă", spune Daniel Dehaan, care a compus şi a colaborat cu Kleijn şi cu inginerul de sunet Ryan Ingebritsen.

Unele cuvinte s-au dovedit mai dificil de interpretat decât altele. Cuvântul „remuşcare" a fost, cu precădere, unul complicat. „Cred că nu am prea multe remuşcări", a declarat Kleijn pentru „Time".

O serie de pedale controlau modificarea cuvintelor şi a muzicii. Kleijn putea apăsa pedala stângă, iar cuvântul se schimba de la „eşec" la „neutralitate", modificând şi ritmul. Apăsarea pedalei drepte funcţiona în mod similar.

Când un cuvânt nou apărea pe ecran, Kleijn „încerca măcar să îl experimenteze, să se gândească la el, iar apoi să îl interpreteze", potrivit declaraţiilor acesteia.

„Katinka nu doar că interpretează o melodie la violoncel, dar cântă, într-un fel, cu propriile sale unde cerebrale, evidenţiind ceea ce se întâmplă în creierul ei în acele momente", spune Dehaan.

Acele unde cerebrale nu produc sunete în mod normal, cel puţin nu sunete pe care urechea umană le poate auzi. Dar creierul produce impulsuri electrice care, atunci când sunt înregistrate cu un astfel de aparat, seamănă cu undele sonore. Folosind un software special, Dehaan şi Ingebritsen au transformat undele cerebrale ale lui Kleijn în unde sonore care pe scenă au dat naştere unei adevărate simfonii. Sunetele deveneau mai alerte atunci când Kleijn se emoţiona, iar când era mai gânditoare ritmul încetinea.

Deşi colaboratorii au avut o idee cu privire la modul în care ar putea suna duetul, nu au ştiut exact cum s-ar armoniza. Cu toate acestea, simpla legătură dintre stimul şi răspuns, indiferent de cum ar fi sunat, a făcut din piesa muzicală a artistei un succes.


Loading...