OMS în alertă! Încă cinci decese provocate de coronavirusul înrudit cu SRAS

Citeste tot despre: 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a revizuit, miercuri, în creştere numărul persoanelor decedate, după ce au fost infectate cu coronavirusul MERS, transmite Mediafax. Mai exact, organizaţia a anunţat patru noi cazuri de deces înregistrate în Arabia Saudită şi unul în Franţa, relatează AFP.

Este vorba despre cinci noi decese în cazuri deja înregistrate, precum cel al francezului decedat marţi la Lille (nordul Franţei), a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OMS, Glenn Thomas.

Cele cinci cazuri ridică la 27 numărul deceselor la nivel mondial, provocate de acest nou virus, începând cu apariţia bolii, la mijlocul anului 2012, a declarat el.

Totodată, cinci noi cazuri de MERS au fost înregistrate în estul Arabiei Saudite, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii de la Riyad.

Ministerul a precizat că aceste persoane, toate saudite, aveau vârste cuprinse între 73 şi 85 de ani, şi că sufereau de boli cronice.

Aceste noi cazuri ridică la 49 numărul de cazuri confirmate la nivel mondial, potrivit ultimului bilanţ elaborat de OMS.

Virusul, înrudit cu SRAS (Sindromul respirator acut sever), este catalogat de OMS sub numele Sindromul Respirator Coronavirus din Orientul Mijlociu (MERS), care a afectat persoane ce trăiesc mai ales în Arabia Saudită.

Alte cazuri au fost înregistrate în Qatar, Iordania, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Germania, Marea Britanie şi Franţa.

De zece ani, pandemia SRAS, pornită în China, a provocat moartea a peste 800 de persoane provocând îngrijorare în întreaga lume.

Noul virus este diferit de SRAS, mai ales pentru că provoacă insuficienţă renală rapidă.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1