Moscova acuză: "Washingtonul vrea să taie legăturile economice dintre UE şi Rusia"

Ultima actualizare:

    Catedrala Sfântul Vasile este un simbol al MoscoveiFoto Twitter
Catedrala Sfântul Vasile este un simbol al MoscoveiFoto Twitter

Ministrul rus de Externe a acuzat sâmbătă Statele Unite că vor să "taie legăturile economice" dintre Moscova şi Uniunea Europeană (UE), la o zi după intrarea în vigoare a noilor sancţiuni impuse de europeni ruşilor din cauza presupusei implicări a Rusiei în conflictul din Ucraina.

"America vrea să profite de situaţia actuală ca să taie legăturile economice dintre Europa şi Rusia", cu scopul de a impune UE livrările sale de gaz, al căror preţ este net superior gazului rus, a declarat Serghei Lavrov, citat într-un comunicat emis de diplomaţia rusă, într-un interviu pentru postul rus TV Centru, potrivit mediafax.ro.

El a acuzat totodată UE că este "pregătită să-şi sacrifice economia (pe altarul) politicii", subliniind că Bruxelles-ul a decis să pregătească o nouă serie de sancţiuni vizând Rusia, pe 5 septembrie, în ziua în care a fost semnat la Minsk un acord asupra unui armistiţiu în Ucraina, "datorită unei iniţiative a preşedintelui rus Vladimir Putin".

Serghei Lavrov
Serghei Lavrov
image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net