Minore din România, vândute englezilor cu 500 de lire! Traficanţi de carne vie, demascaţi de jurnalişti

Ultima actualizare:

    Adrian Meder a încercat să îi vândă două fete unui jurnalist englez (foto: Sunday Mirror)
Adrian Meder a încercat să îi vândă două fete unui jurnalist englez (foto: Sunday Mirror)

MInore din România sunt vândute pentru sex în Marea Britanie pentru sume extrem de mici, în jur de 500 de lire.

Fetele, care au chiar şi 14 ani, sunt forţate să întreţină relaţii sexuale cu 20 de bărbaţi pe zi. Deşi ele nu primesc aproape niciun ban, traficanţii ajung să facă milioane de pe urma lor.

Bărbaţii care le obligă să se prostitueze susţin că ridicarea permiselor de muncă a facilitate afacerea lor şi e mult mai uşor să ducă fetele în Marea Britanie. În acelaşi timp, oficiali ai poliţiei spun că fetele din Europa de Est au monopolul prostituţiei din regat.

Reţeaua de traficanţi a fost descoperită în urma unor investigaţii realizate de Sunday Mirror şi Sun on Sunday. Reporterii celor două publicaţii britanice au povestit cum traficanţii le-au oferit fetele pe loc, pe care promiteau să le aducă în Marea Britanie în mai puţin de o săptămână.

Conform The Mirror, unul dintre traficanţi, Adrian Meder, a oferit unui reporter patru fete pentru doar 2.000 de lire. Totul s-a întâmplat într-un club din România.

Meder i-ar fi explicat jurnalistului că nu vor fi probleme la graniţă, pentur că fetele ştiu o mie de minciuni pe care să le spună poliţiştilor: "Nu vor fi probleme, în Anglia au deschis porţile acum. Nu au ce să îţi facă, România e în Europa. Fetele au 20 de clienţi pe zi, sunt bune la asta, dacă te porţi ok şi nu le baţi, or să fi cuminţi".

Un alt jurnalist care lucrează pentru The Sun a fost contactat de un alt bărbat, care i-a arătat poze cu o fata lui şi i-a cerut 15.000 de euro pentru ea. Bărbatul era disperat pentru că nu avea de unde să facă rost de bani pentru a-şi întreţine ceilalţi patru copii, iar singura soluţie pe care a găsit-o a fost să îşi vândă una dintre fete.

"Nu e puţin, vreau câteva mii de euro pentru restul copiilor. Pune-te în poziţia mea, fac asta pentru ceilalţi copii. Emma are buletin şi poate călători. Nu e nicio problemă, poţi să o iei", i-ar fi spus bărbatul ziaristului.

De astfel, reporterul englez a fost contactat de un gangster care vinde fete mirore pentru prostituţie. El i-a oferit jurnalistului alte tinere, printre care o adolescentă de 17 ani pentru 5.000 de euro.

"E cu mine de când avea 12 ani, face de toate, îţi aduce 1.000 de euro pe zi, ţinând cont că e minoră", ar fi fost cuvintele traficantului.

În 2013, peste 140 de copii care erau vânduţi pentru sex au fost găsiţi de autorităţile britanice, iar multe dintre fetele care se prostituează în Regatul Unit sunt obligate de traficanţi. De multe ori, ele nu văd niciun ban, iar dacă au noroc, primesc 10 lire pe client.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net