Jurnalistul care a supravieţuit atacului de la Charlie Hebdo: "Am văzut oroare"

Ultima actualizare:

    Laurent Leger a scăpat cu viaţă din atacul de miercuri, ca printr-o minuneFoto: Arhiva personală
Laurent Leger a scăpat cu viaţă din atacul de miercuri, ca printr-o minuneFoto: Arhiva personală

Unul dintre jurnaliştii care au supravieţuit atacului de la sediul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo a povestit clipele de groază prin care a trecut, conform AFP.

Un cunoscut reporter al Charlie Hebdo, Laurent Léger participa la tradiţionala şedinţă de redacţie, miercuri, atunci când doi bărbaţi având în posesie arme automate au intrat în sediu. Jurnalistul a reuşit rămână în viaţă ascunzându-se după o masă. 

"Ei au tras în toţi, pur şi simplu", a relatat el pentru postul de radio France Info, dezminţind informaţia potrivit căreia atacatorii au cerut identitatea persoanelor pe care intenţionau să le împuşte.

"Am văzut un bărbat purtând cagulă, am văzut mult sânge, am văzut jumătate din redacţie la pământ. Încă mă întreb cum am putut să scap", a explicat el, rezumându-şi relatarea la trei cuvinte: "Am văzut oroare".

Jurnaliştii erau în mijlocul şedinţei de redacţie

Printre cele 12 victime figurează caricaturiştii Charb, Wolinski, Cabu, Tignous şi Honoré, precum şi cronicarul şi economistul Bernard Maris.

"Eram la încheierea şedinţei de sumar în timp ce pe neaşteptate s-au auzit câteva petarde, după care s-a deschis uşa. Un tip a apărut strigând Allah Akbar", şi-a amintit el cu emoţie.

"Părea asemeni unui tip din GIGN sau Raid (unităţile de elită ale jandarmeriei şi poliţiei), purta cagulă, era îmbrăcat în negru, avea o armă pe care o ţinea cu ambele mâini şi a tras, şi apoi miros de praf de puşcă, şi cu noroc am reuşit să mă arunc după o masă într-un colţ. Am scăpat din câmpul său vizual (...) în timp ce colegii de la jurnal au căzut", a mai spus el.

"Totul a decurs repede (...). Nimeni din această mică echipă de supravieţuitori încă nu a înţeles ce s-a întâmplat de fapt", a afirmat jurnalistul.

"Îi vedeam pe ceilalţi la pământ, (auzeam) zgomotul exploziilor şi apoi o linişte bruscă. Ne-am grăbit spre răniţi, am ţinut mâna webmasterului nostru", aflat în continuare în stare gravă, a continuat el.

"Charb se simţea cel mai ameninţat dintre toţi"

Redacţia, în special directorul Charbonnier, numit "Charb", se ştia ameninţată de la apariţia în 2006 a caricaturilor cu profetul Mahomed, urmată de ameninţări cu moartea. "Charb se simţea cel mai ameninţat dintre toţi", a mărturisit Laurent Léger.

El s-a declarat hotărât în privinţa publicării unui nou număr săptămâna viitoare. "Vom face ceva. Este important", a adăugat el. Am "primit mii de mesaje şi SMS-uri din toate ţările", a dezvăluit jurnalistul.

"Nu vreau să facem o ediţie necrologică. Vreau să facem o ediţie în care să relevăm provocarea de a trăi, provocarea de a spune lucruri, de a continua lupta împotriva prostiei umane, împotriva obscurantismului, împotriva tuturor fundamentalismelor", a conchis el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
micul dejun jpeg
WhatsApp Image 2024 04 16 at 14 46 35 (1) jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Flacara olimpica Facebook jpg
cuplu cearta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net