Gruparea Statul Islamic a decapitat un britanic. Ce spune premierul David Cameron

david_haines.jpg

David Haines
David Haines a fost decapitat de ISIS drept avertisment pentru Marea Britanie

Statul Islamic (SI) a revendicat execuţia prin decapitare a lucrătorului umanitar britanic David Haines, ca represalii faţă de intrarea Marii Britanii în coaliţia împotriva acestei organizaţii jihadiste, a anunţat sâmbătă centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE, relatează AFP.

SI a difuzat un mesaj video în care a filamt asasinarea lui David Haines, în vârstă de 44, a anunţat centrul american pentru supravegherea site-urilor islamiste SITE.

Este vorba despre a treia execuţie de acest tip în decurs de o lună, după decapitările jurnaliştilor americani, luaţi ostatici tot în Siria, James Foley şi Steven Sotloff. În această înregistrare video de două minute şi 27 de secunde, intitulată "Un mesaj către aliaţii Americii", gruparea jihadistă reproşează Marii Britanii că s-a alăturat coaliţiei Statelor Unite, care efectuează atacuri aeriene împotriva unor poziţii controlate de către Statul Islamic în Irak.

"Ai intrat de bună voie într-o coaliţie cu Statele Unite împotriva Statului Islamic, aşa cum a făcut predecesorul tău Tony Blair înaintea ta, urmând o tendinţă în rândul premierilor noştri britanici care nu pot să găsească curajul să le spună nu americanilor", spune britanicul, îngenuncheat în faţa călăului cu faţa acoperită, adresându-i-se premierului David Cameron.

Călăul, care ar putea să fie acelaşi din înregistrările video ale execuţiilor americanilor James Foley şi Steven Sotloff, afirmă că această alianţă "vă va accelera distrugerea" şi va arunca cetăţenii britanici în "alt război sângeros şi care nu poate fi câştigat". De asemenea, el ameninţă cu execuţia altui ostatic britanic, care apare în înregistrarea video.

O crimă "demnă de dispreţ"

La puţin timp după difuzarea mesajului video, David Cameron a reacţionat denunţând o "crimă demnă de dispreţ şi revoltătoare". "Vom face tot ceea ce putem pentru a vâna aceşti asasini şi pentru ca să răspundă pentru faptele lor, indiferent cât timp va lua", a spus acesta.

david_cameron_ap.jpg

David Cameron
David Cameron a condamnat crima comisă de Statul Islamic din Levant şi Irak (ISIS)
Foto: AP
Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1