Groaza la circ! Au căzut de la zece metri

Ultima actualizare:

    Într-o fracţiune de  secundă cele nouă  tinere au căzut în gol,  în timp ce dansau  atârnate de păr (Fotografii: Reuters)
Într-o fracţiune de secundă cele nouă tinere au căzut în gol, în timp ce dansau atârnate de păr (Fotografii: Reuters)

Imagini cutremurătoare în timpul spectacolului de circ organizat duminică în Providence, Rhode Island! 9 tinere au căzut de la 10 metri sub privirile îngrozite ale celor 3.900 de spectatori.

„Un ţipăt sfâşietor şi o izbitură groaznică. Totul s-a petrecut în doar câteva secunde", a declarat pentru CNN Chelie Barrie, care venise cu fetiţa la spectacol.

„Încercam să ne minţim că asta face parte din spectacol, dar când am văzut, sărmanele fete, care în urmă cu doar câteva secunde dansau atârnate doar de păr de o platformă circulară, nu se mai mişcau, ne-am panicat", a declarat un alt martor ocular. Nouă tinere care făceau parte din echipa de acrobaţi a Circului Barnum şi Bailey au ajuns de urgenţă la spital.

Într-o fracţiune de  secundă cele nouă  tinere au căzut în gol,  în timp ce dansau  atârnate de păr (Fotografii: Reuters)
Într-o fracţiune de secundă cele nouă tinere au căzut în gol, în timp ce dansau atârnate de păr (Fotografii: Reuters)

Una dintre ele e în stare extrem de gravă. Alţi doi angajaţi ai circului au fost duşi de urgenţă cu salvarea pentru că au suferit leziuni minore în momentul în care funia care susţinea platforma a cedat angrenând după ea un pilon de oţel. Primul ajutor a fost acordat chiar în mijlocul ringului de circ, sub privirile înmărmurite ale copiilor veniţi să vadă spectacolul.

Una dintre acrobate e într-o stare deosebit de gravă, cu răni la coloană

Într-o fracţiune de  secundă cele nouă  tinere au căzut în gol,  în timp ce dansau  atârnate de păr (Fotografii: Reuters)
Într-o fracţiune de secundă cele nouă tinere au căzut în gol, în timp ce dansau atârnate de păr (Fotografii: Reuters)

„Mâini rupte, capete sparte, bălţi de sânge care se lăţeau din secundă în secundă, gemete sfâşietoare şi mii de oameni neputincioşi: asta s-a întâmplat", a declarat Sean Bergeron care venise cu iubita la circ. Culmea ironiei, vineri seara acelaşi număr numit „candelabrul uman" a fost repetat de acrobaţi la cererea publicului şi a fost executat impecabil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net