Dumnezeu a creat iubirea. Imagini spectaculoase din natură

profimedia-0213305838.jpg

Insula Blueberry, locul unde doar păsările ajung
Fotografii: Profimedia

În 14 februarie sărbătorim Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiţilor. Este momentul în care, indiferent de probleme, ar trebui să ne „îndulcim” agitaţia, nervii sau indiferenţa şi să ne declarăm sentimentele faţă de cei pe care îi iubim. Mai ales că şi natura pare a „conspira”, dar şi animalele, prin propriile forme şi manifestări, la afecţiunea ce poate exista între două inimi.

Cândva, prin Evul Mediu, se credea că în ziua de 14 februarie păsările încep a-şi face cuibul, acesta fiind momentul în care iarna se declara învinsă de soarele blând de primăvară.

profimedia-0265067896.jpg

SUA - Parcul Naţional Yellowstone

 

De aceea, pornită din zona anglo-saxonă, Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiţilor a fost asociată cu această zi. „Sloiurile” iernii, chiar şi cele din inimi, prind a se topi şi, ca o nouă şansă, revine la viaţă torentul sentimental ce aduce căldură în inimile oamenilor şi nu numai.

profimedia-0321069337.jpg

Portugalia - Banc de peşti în largul Insulelor Azore

Natura însăşi a creat, parcă special pentru o asemenea sărbătoare a iubirii, insule sau lacuri în forma unei inimi umane ce ne reamintesc de puterea de regenerare a sufletului nostru şi de forţa pe care doar iubirea o poate da chiar şi celui care se consideră cel mai nefericit dintre oameni.

117114296.jpg

Australia - Reciful iubirii în Marea barieră de corali

E ziua în care punţile dintre noi şi persoanele dragi pot fi refăcute, reconstruite sau consolidate şi reconfirmate. Nu contează că ni se pare ceva copilăresc - poate nu mai ştim noi să ne arătăm sentimentele - nu contează că vedem mult roz în jurul nostru, în micile cadouri ce se pot oferi azi.

profimedia-0301723028.jpg

Croaţia - Insula Galesnjak

Poate că tocmai de acest roz avem nevoie, cel puţin în această zi, pentru a mai lumina şi încălzi tonurile prea dese de gri întunecat, ca un beton rece, pe care le resimţim în restul zilelor.

5-2col.jpg

Chiar şi animăluţele ştiu să îşi manifeste afecţiunea

Hai să încercăm azi să ne exprimăm sentimentele fără jenă, fără teamă, aşa cum face Universul

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1
3
ClickPoftaBuna.ro : 1