Definiţia violului, modificată de FBI pentru a include şi victimele de sex masculin

Ultima actualizare:

    Noua definiţie a violului va permite FBI să lupte mai eficient împotriva fenomenului
Noua definiţie a violului va permite FBI să lupte mai eficient împotriva fenomenului

Formula prin care era definit violul va fi schimbată, la 85 de ani după ce a fost introdusă.

Potrivit definiţiei folosite până acum de către Biroul Federal de Investigaţii, violul reprezenta "cunoaşterea carnală a unei femei, prin forţă şi împotriva voinţei acesteia". Cazul antrenorului Jerry Sandusky, extrem de mediatizat în presa americană, iese însă din aceste tipare: cele zece victime ale abuzurilor sexuale de care este acuzat acesta erau cu toţii bărbaţi.

Conform noii formule, violul va fi reprezentat de orice formă de penetrare a altei persoane, fără consimţământul acesteia, indiferent de sex, potrivit USA Today. Conceptul este lărgit nu numai în ce priveşte genul victimelor, ci şi a felului în care se petrece infracţiunea. Astfel, se vor încadra şi cei care folosesc diferite obiecte în timpul agresiunii.

"Această schimbare mult aşteptată este o victorie a femeilor şi bărbaţilor din toată ţara, ale căror suferinţe au fost ignorate vreme de peste 80 de ani", a spus vicepreşedintele SUA, Joe Biden, care a colaborat cu un grup de avocaţi pentru a da o nouă definiţie infracţiunii cu pricina.

Schimbarea a fost salutată şi de diversele organizaţii nonguvernamentale, care au solicitat de multă vreme o astfel de actualizare a definiţiei. "Dacă nu poţi evalua cu acurateţe fenomenul, nu-l poţi monitoriza şi nici nu ai posibilitatea de a folosi resurse suficiente pentru a combate problema", afirmă un reprezentant al uneia dintre acestea.

În 2010, FBI a înregistrat 84.767 de cazuri de viol, în scădere faţă de cele 89.241 din anul precedent. Simultan, statistica privind agresiunile sexuale a înregistrat o creştere, de la 125.920 de cazuri la 188.380. Diferenţa poate fi o consecinţă a aplicării vechii definiţii, consideră experţii. Directorul FBI, Robert Mueller, a avizat favorabil schimbarea, care va fi implementată în următorii doi-trei ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net