Dă 2,4 miliarde $, să-şi facă oraş pe Marte

Citeste tot despre: 

Cofondator al companiei PayPal, miliardarul sud-african Elon Musk (41 de ani) are ambiţii cu totul ieşite din comun. El doreşte să construiască un oraş pe Marte populat cu 80.000 de pionieri ai spaţiului.

Vizionarul Elon Musk, a cărui rachetă Falcon 9 a plasat pe orbită nava cargo Dragon pentru aprovizionarea Staţiei Spaţiale Internaţionale, plănuieşte să construiască o aşezare pe Marte pentru zeci de mii de exploratori ai spaţiului, susţine "The Sun". Noua civilizaţie de pe Planeta Roşie va fi bazată pe cea mai înaltă tehnologie şi se va hrăni numai cu mâncare pentru vegetarieni.

"Pentru unii pare ceva de domeniul fantasticului, fiindcă nu există încă miloace de transport, nici infrastructură pe Marte. Nu există nici măcar un program de explorare a Planetei Roşii. Dar, datorită activităţii mele şi a celor care lucrează în sector, misiunea se va transforma în realitate", spune Musk, care e dispus să pună oricâţi bani la bătaie pentru a-şi împlini visul. În noiembrie, miliardarul, care a fondat compania Space X în 2002, a primit o medalie de aur pentru contribuţia sa la explorarea spaţială.

Stabilit în prezent în California, Musk a demarat deja discuţii pentru trimiterea unei rachete pe Marte, cu volunari, pentru care se vor plăti 482.000 dolari (1,6 miliarde lei) de persoană. El este unul dintre cei mai respectaţi antreprenori din domeniul spaţial. Elon Musk recomandă ca oraşul să nu aibă mai mult de 80.000 de locuitori. "Prea mulţi, rişti să ai război civil", glumeşte miliardarul.

Nu şi-a luat doctoratul, dar s-a umplut de bani

Născut la 28 iunie 1971, la Pretoria, în Africa de Sud, dintr-un tată inginer, sud-african, şi o mamă canadiană, de profesie nutriţionistă, Elon Musk a început să înveţe informatică singur, de la vârsta de 10 ani. După ce a terminat liceul, în Pretoria, a plecat la Kingston, Canada, ca să evite serviciul militar în regimul pro-Apartheid. S-a înscris la Universitatea Queen's, finanţându-şi singur studiile cu slujbe cu jumătate de normă şi pe timpul verii.

În 1992, a părăsit Canada şi s-a instalat în SUA, unde a frecventat Şcoala Wharton şi Universitatea din Pennsylvania. A studiat fizica şi comerţul, finanţându-şi studiile datorită unei burse. În 1995 a primit o bursă pentru a face un doctorat la Universitatea Stanford, dar nu a ajuns să ia titlul, pentru că a intrat în afaceri şi s-a umplut de bani. În 2010 s-a însurat cu actriţa Talulah Riley.


Click! spune

Solul de pe planeta Marte este arid şi temperaturile variază între 20 de grade Celsius şi -140 grade Celsius. Atmosfera conţine 95% dioxid de carbon, 3% azot şi urme de oxigen şi apă. Până în acest moment nici un pământean nu a pus piciorul pe Marte.


Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1