Crește numărul de persoane internate cu suspiciune de Ebola, în Spania

Ultima actualizare:

    Asistenta medicală este izolată în Spitalul Carlos III, din Madrid
Asistenta medicală este izolată în Spitalul Carlos III, din Madrid

Un caz confirmat de Ebola și șase suspiciuni, în Spania. Așa arată noul bilanț, după ce, miercuri seară, au fost internați doi medici și un infirmier, potrivit AFP.

Luni, a fost confirmat primul caz de Ebola din lume, diagnosticat în afara Africii. Este vorba despre o asistentă medicală de 44 de ani care a făcut parte din echipa care s-a ocupat de cei doi voluntari spanioli infectați în Africa.

Teresa Romero Ramos lucra de 15 ani la Spitalul Carlos III din Madrid, locul în care au fost internați în august și septembrie cei doi bolnavi. Din păcate, ambii au murit.

Deși a purtat costumul de protecție de fiecare dată când a intrat în pavilionul în care se aflau cei doi, se pare că Teresa a intrat în contact cu fluidele pacienților atunci când și-a dat costumul jos.

În 30 septembrie, a început să se simtă rău. Avea febră, dureri de cap și musculare și era foarte obosită.

S-a prezentat la spitalul din Alcorcon, situat la periferia de sud a Madridului, unde ea locuiește, iar în 6 octombrie s-a confirmat că este infectată cu Ebola.

Potrivit autorităților spaniole, până în prezent, au fost depistate 84 de persoane care au intrat în contact cu Teresa, în perioada 30 septembrie – 6 octombrie, toate fiind monitorizate.

De asemenea, după confirmarea virusului la Teresa, soțul ei a fost spitalizat și ținut în carantină, dar și alte două persoane suspecte.

Miercuri seară, alte trei persoane au fost internate cu aceeași suspiciune.

„În această seară (miercuri), au fost internați doi medici și un infirmier”, a declarat o purtătoare de cuvânt. Cei doi medici au fost în contact cu pacienta.

Este vorba despre o femeie care a examinat-o într-un centru medical și despre un medic din orașul Alcorcon, potrivit sursei citate.

Victimă a Ebolei a căzut și câinele Teresei, Excalibur. Autoritățile au decis ca animalul să fie eutanasiat, din cauză că ar putea fi purtător al virusului, ținând cont că a stat foarte mult în preajma femeii.

Astfel, un judecător a decis, miercuri, ca Excalibur să fie sacrificat, ceea ce s-a și întâmplat.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net