Avion militar doborât de separatişti! 49 de morţi în Ucraina

Ultima actualizare:

    Ucrainenii sunt chemaţi să-şi apere ţara împotriva miliţiilor proruse din est şi sud. (Foto: Reuters)
Ucrainenii sunt chemaţi să-şi apere ţara împotriva miliţiilor proruse din est şi sud. (Foto: Reuters)

Un avion militar de transport Il-76 a fost doborât de separatişti sâmbătă dimineaţă, la Lugansk, în estul Ucrainei, cel puţin 49 de persoane pierzându-şi viaţa, a anunţat Ministerul Apărării de la Kiev, transmit AFP şi Xinhua, potrivit Agerpres.

Cel puţin 49 de militari ucraineni şi-au pierdut viaţa după ce un avion Il-76 a fost doborât de separatişti, sâmbătă dimineaţa, la Lugansk, relatează Reuters, conform romaniatv.net.

'Teroriştii au tras cinic şi în mod trădător cu o mitralieră de calibru mare şi au lovit avionul IL-76 al armatei ucrainene care transporta trupe şi urma să aterizeze pe aeroportul din Lugansk', a indicat ministerul, potrivit unui comunicat.

'Militari, echipamente' se aflau la bordul avionului, a menţionat sursa citată. Ministerul prezintă condoleanţe familiilor 'soldaţilor ucişi' al căror număr nu a fost precizat. Lugansk este capitala uneia din cele două regiuni din estul Ucrainei unde are loc o insurecţie armată prorusă

image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net