Atac asupra bazei din Afganistan unde se află prințul Harry

Ultima actualizare:

    Locotentul Harry Wales
Locotentul Harry Wales

Un atac împotriva taberei Bastion din sudul Afghanistanului unde este staţionat prinţul Harry s-a soldat, vineri seară, cu doi morţi în rândul coaliţiei Isaf, prinţul Harry aflându-se în afara oricărui pericol, conform declaraţiilor Isaf, citate de AFP.

Asaltul cu arme uşoare şi cu ajutorul obuzelor şi/sau rachetelor a început aproape de miezul nopţii, ora locală, (22:30, ora României), a declarat sergentul Bob Barko Jr. de la centrul de presă al Isaf. Nicio activitate nu este în prezent raportată în jurul bazei britanice, situată în provincia foarte instabilă Helmand, a adăugat acesta.

"Conform informaţiilor de care dispunem, prinţul Harry, supranumit capitanul Wales, este în afara oricărui pericol", a declarat acesta pentru AFP.

Doi membri ai forţei Isaf au murit în atac, a anunţat sergentul Barko Jr. adăugând că cel puţin alţi cinci soldaţi au fost răniţi, fără a preciza naţionalitatea victimelor, informează Mediafax.

Isaf nu a precizat dacă atacul a început asupra taberei Bastion sau asupra taberei adiacente Leatherneck.

Conform unui responsabil american al apărării aflat sub anonimat, cei doi soldaţi ucişi erau puşcaşi marini americani.

Un alt responsabil american a calificat atacul drept "complex". Prinţul Harry se afla la marginea bazei care adăposteşte soldaţii NATO.

image
image
image
image
image
image
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net