Eroul român, Horia Creţan, urmărit de foc

Ultima actualizare:

Soarta se pare că îl aduce pe român în preajma focului. În primul incendiu din 1988, pe când se afla în România, apartamentul din cartierul Titan în care locuia cu familia a ars din cauza unei prize defecte.

Atunci, Horia Creţan, care avea 12 ani, şi-a pierdut tatăl, dar a reuşit să-şi salveze sora. "S-a întâmplat la 5 dimineaţa, când dormeam. Horia s-a trezit şi în câteva secunde ştiu că eram pe balcon", îşi aminteşte Silvia, sora eroului român.

Nouă ani mai târziu, Horia, care se stabilise, în America, a dat din nou piept cu focul. În timp ce îşi ajuta un prieten să se mute într-un alt apartament, a trecut prin clipe de coşmar.

El a povestit că în timpul incendiului din 1997 i-au revenit în minte scenele trăite acasă, când flăcările i-au răpit tatăl. Ultimul incident de acest fel l-a transformat într-un erou în Statele Unite, după ce a salvat viaţa unui copil de patru ani din apartamentul unor vecini din Bronx.

De această dată însă lucrurile au stat altfel. "Am fost calm, conectat, am ştiut ce fac, nu a fost nici un flash back", a declarat el.

Pentru curajul său, "bunul samaritean" a primit o diplomă pe care i-a înmânat-o preşedintele districtului Bronx. Ruben Diaz a venit chiar în magazinul românului, situat la parterul blocului în care a izbucnit incendiul.

«E un Leu adevărat»

Născut pe 25 iulie 1976, în Bucureşti, tânărul român care a salvat vieţi omeneşti şi în România şi în SUA, are Soarele în Leu şi Luna în Rac. Astrograma sa iese în evidenţă prin cele şase planete în semne de foc, care indică mult curaj şi altruism.

Fără a fi lipsit de pragmatism, e adesea sentimental şi romantic. Prezenţa planetei Neptun în Săgetător semnalează o tendinţă de a se identifica cu soarta copiilor şi a animalelor.

Pot apărea multe „bârfe", probleme cu rudele, cu logodnica sa, dar şi o decizie importantă legată de ocupaţia actuală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
image
actualitate.net
image
actualitate.net