Eroul român din Detroit, Liviu Taloş: «Soţia a strigat la mine să nu mă duc nicăieri că o să mor»

Ultima actualizare:

Liviu le-a povestit cititorilor "adevărul.ro" cum a salvat fetiţa, ce cred americanii despre români, ce crede el despre americani, cum s-a descurcat când a ajuns în America, cum trăiesc românii din Detroit şi multe altele.

"Dimineaţa, în jurul orei 04.30, am auzit nişte ţipete, ale unui bărbat, apoi am auzit nişte copii plângând. În acel moment am sărit din pat, m-am dus la uşă, am văzut casa vecinului de peste drum în flăcări. M-am dus acolo în mare viteză. Mi-a spus "Lee...", pentru că ei îmi spui Lee, e mai uşor decât Liviu, mi-a spus că fetiţa cea mare e în dormitor.

Am mers în spatele casei, unde era camera. Am împins un tomberon, am sărit pe el şi am spart geamul. Dar fumul m-a înăbuşit. Am vrut să intru dar nu am putut din cauza căldurii şi a fumului".

"M-am gândit să îmi iau o acoperitoare pentru cap. M-am dus acasă. Nu am avut timp să îi spun tatălui fetiţei că mă întorc. Am luat o plapumă, am pus-o în baie, am încercat apoi să formez numărul 911, dar am format greşit.

Între timp soţia mea s-a trezit, plângea, m-a întrebat ce se întâmplat şi a strigat la mine să nu mă duc nicăieri că o să mor, să nu mă duc. Am fugit repede înapoi, m-am urcat pe tomberon. Dar tot nu am putut să intru. Mi-am adus aminte că aveam o mască de gaze în garaj. M-am dus înapoi acasă şi mi-a adus-o băiatul meu Joshua".

"Am intrat în cameră, m-am dus târâş şi vorbeam cu mine însumi. Îmi spuneam că geamul e în spatele meu, că orice direcţie schimb, trebuie să ţin minte unde este geamul, ieşirea, pentru că nu se vedea absolut nimic. Am mers înainte cu mâinile în formă de cerc căutând. Am găsit patul. Şi între pat şi perete, întinzând mâna dreapta, am găsit un picior.

Era piciorul fetiţei care era pe jos. Când am prins-o, fetiţa a gemut puţin. Am luat-o în braţe şi din nou fetiţa a gemut uşor. Am fost atât de bucuros pentru că ştiam că este în viaţă."

"M-am întors în dreapta să caut geamul, m-am lovit în ceva, mi-a mişcat masca puţin şi am inhalat fum, fumul a fost foarte toxic şi simţeam că încep să încetinesc. Am găsit până la urmă deschizătura, geamul, nu vedeam absolut nimic. Oamenii au luat fetiţa, au întins-o pe iarbă şi au încercat să îi dea oxigen.

Nici eu nu aveam oxigen. A venit băiatul meu şi m-a apăsat tare pe piept. M-am ridicat şi le-am spus că sunt OK.

Creierul fetiţei a fost cel mai afectat. Până la urmă, după aproximativ 24 de ore, fetiţa a decedat".

Intră pe adevărul.ro pentru a citi întreaga discuţia!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net