Elodia, găsită?

Ultima actualizare:
Specialistul măsoară craniul  pentru a-l ajuta în stabilirea  sexului decedatului
Specialistul măsoară craniul pentru a-l ajuta în stabilirea sexului decedatului

Craniul găsit pe malul râului Olt, judeţul Covasna, ar putea face lumină în misterioasa dispariţie, de acum trei ani, a avocatei din Braşov, Elodia Ghinescu.

Criminaliştii pe masa cărora a ajuns osemintul au stabilit că este vorba de craniul unei femei în vârstă de aproximativ 40 de ani, are o vechime de peste doi ani, iar locul în care a fost găsit este la doar 40 de kilometri de localitatea din care a dispărut femeia.

Mai mult, în judeţul Covasna nu există nici un caz de dispariţie al unei femei de 35-40 de ani. Pentru a se stabili cu exactitate aceste date, dar şi identitatea victimei, craniul a fost trimis spre expertiză la Laboratul de Medicină Legală din Cluj.

„Ar putea fi al Elodiei, mai ales că aparţine unei femei cu vârsta între 35 şi 40 de ani, iar craniul prezintă o urmă de lovitură cu care persoana nu ar fi putut supravieţui.Părinţilor ei li s-au prelevat probe de salivă, acum 2-3 ani, pentru stabilirea ADN-ului şi s-a recoltat ADN-ul şi din firele de păr ale Elodiei", au spus surse judiciare.

Doctorul Horaţiu Dinu Drăgănescu, coordonatorul sistemului naţional de date genetice judiciare, ne-a arătat cum se se analizează un craniu din momentul în care este primit la Laboratorul Criminalistic, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Rezultatul este gata în minimum o săptămână

"Analiza antropologică a unui craniu stabileşte vârsta, rasa şi sexul osemintelui. După mai multe măsurători şi în funcţie de structura craniului, în minimum o săptămână se poate şti cu exactitate dacă este vorba de o femeie sau un bărbat, câţi ani avea în momentul decesului, dar şi dacă aparţinea rasei caucaziene sau negroide. La final, se ştie, în proporţie de 80%, dacă victima a fost omorâtă", ne-a spus doctorul Horaţiu Dinu Drăgănescu, specialist în antropologie.

Aşa se analizează craniile

Specialistul măsoară craniul pentru a-l ajuta în stabilirea sexului decedatului

Craniul de sex feminin este  mai mic decât cel masculin,  iar fruntea are altă formă
Craniul de sex feminin este mai mic decât cel masculin, iar fruntea are altă formă

Craniul de sex feminin este mai mic decât cel masculin, iar fruntea are altă formă

Pentru a se  afla cu exactitate  dacă victima a fost femeie sau  bărbat, criminalistul măsoară  şi dimensiunea ochiului

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net