«Dinamo - Craiova de acum e o parodie»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cei doi foşti internaţionali spun că Dinamo şi Craiova sunt două echipe în suferinţă în acest sezon şi aşteaptă de la Marius Niculae şi Florin Costea să fie jucătorii care să facă diferenţa în meciul de diseară.

Citeşte şi

Diversiune sau nu: Site-ul Ştiinţei anunţă că Balaj va arbitra cu Dinamo!

Wotte: "Putem să-i batem pe dinamovişti"

Rodion Cămătaru şi Ilie Balaci au fost doi dintre liderii naţionalei României din anii ‘80. De-a lungul carierei lor, ei, formaţi şi lansaţi la Craiova, au jucat şi pentru Dinamo. Cămătaru e observator de joc din partea LPF, dar şi om de afaceri, în timp ce Balaci e antrenor la Al Kazma în Kuweit.

Ambii au acceptat să comenteze pentru "Click!" ce înseamnă un meci Dinamo - Universitatea. Cămătaru nu priveşte duelul dintre Dinamo şi "Ştiinţa" ca pe un derby.

"Pe vremea mea erau adevărate derby-uri, acum sunt mai mult o parodie de meciuri.Atunci, un joc Craiova - Dinamo aduna 50.000 de oameni pe stadion şi mai rămâneau 20.000 de spectatori pe afară. Era miliţie călare, batalioane întregi de forţe de ordine", rememorează fostul atacant.

Ex-internaţionalul a povestit şi cum era pregătit, în anii '80, pe când evolua în Bănie, un meci Dinamo - Craiova: "Nu ne crispam când urma un astfel de meci. Nu simţeam presiune, iar pe tunel glumeam, vorbeam de cu totul altceva, nici nu părea că ne interesează jocul, de se mirau şi adversarii. Dar, erau ambiţii mari, orgolii".

Referitor la actuala echipă a oltenilor, observatorul a declarat: "Pe mine nu mă reprezintă actuala echipă a lui Mititelu. Craiova mea era alta pe vremuri, eu pe aceea o ştiu şi o recunosc. Şi în niciun caz pe cea care va juca la Severin. Dacă pleacă, nu mai poate să revină în Craiova. Lumea te judecă, suporterii nu mai vin la stadion, iar cei care ne susţineau pe noi în acele vremuri de glorie, nici atât".

Ilie Balaci şi-ar dori ca derby-ul de astăzi să fie câştigat de olteni: "Craiova are nevoie de victorie pentru moral, întrucât o aşteaptă un retur dificil. Ar fi bun un 1-0, cu un gol marcat de Florin Costea, însă nici un 4-4 ca în urmă cu câţiva ani nu ar fi rău!".

Palmares

Cămătaru a jucat în 19 întâlniri dintre Dinamo şi Craiova, din care 15 pentru Universitatea şi 4 pentru "roş-albi". Fostul mare atacant a marcat 7 goluri, 5 pentru Craiova şi 2 pentru Dinamo.

Ilie Balaci a bifat 17 derby-uri Dinamo - Craiova, dintre care într-unul singur a fost în tricoul "câinilor", în rest jucând pentru olteni. "Minunea blondă" a marcat 4 goluri în aceste derby-uri, toate pentru Craiova.

Al 90-lea derby Dinamo - Craiova

Dinamo Bucureşti şi Universitatea Craiova s-au întâlnit până acum de 89 de ori în campionat, palmaresul fiind de partea "câinilor". Aceştia au obţinut 47 de victorii, în comparaţie cu doar 23 ale oltenilor, 19 partide închiendu-se la egalitate.

La Bucureşti, alb-roşii au repurtat 32 de succese, nouă jocuri fiind remize şi în doar trei impunându-se craiovenii. Ultima victorie a Ştiinţei în "Groapă" s-a consemnat pe 28 octombrie 1994, cu Piţurcă antrenor, scor 1-0 (gol Jerry Gane).

Au chemat elicopterul

După ce a fost deszăpezit de deţinuţii de la Jilava, gazonul de pe stadionul lui Dinamo a rămas inundat. Şi cum apa nu avea unde să se scurgă, oficialii lui Dinamo au apelat la metode ceva mai moderne decât o prelată care să absoarbă "lacul" de pe teren.

simeon stalpnicul png

Au vorbit la Armată să-i ajute cu un elicopter. Aparatul de zbor a survolat gazonul din "Groapă" ieri, în jurul orei 12.00, preţ de câteva minute. Elicea elicopterului a dispersat apa spre laturile terenului şi a contribuit, într-o oarecare măsură, şi la uscarea ierbii.

Borcea: «Mititelu are purceaua moartă în coteţ!»

Directorul executiv al "câinilor", Cristi Borcea, şi finanţatorul oltenilor, Adrian Mititelu, şi-au aruncat vorbe grele cu o zi înainte de meciul direct.

"Mititelu a falimentat Craiova! Plânge mama acasă pentru asta! Mititelu e vai de mama lui. Nu are cinci lei în buzunar. E purceaua moartă în coteţ la Craiova", a spus Borcea, iar olteanul a replicat: "Ăsta e tupeu de borfaş! El e hoţul neprins din fotbalul românesc. A făcut mai multe decât Penescu".

«Mizez pe Dolha în duelul cu Lung jr.»

Florin Prunea se va afla la primul său meci în calitate de manager sportiv al lui Dinamo. Fostul goalkeeper a jucat, în carieră, şi la "câini" şi la olteni.

simeon stalpnicul png

"Sunt oficial la Dinamo şi nu-mi doresc decât să batem Craiova. Trebuie să facem totul. În duelul celor doi portari, Dolha şi Silviu Lung jr., mizez pe Ema pentru că e mai valoros şi mai experimentat", a spus Prunea.

image
image
image
image
image
image
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net