Cum se trăieşte în Bucureşti: cocioabe ţigăneşti lângă un cartier de lux FOTO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Zece familii de romi trăiesc în barăci, la doar câteva sute de metri de unul dintre cele mai luxoase proiecte imobiliare din Bucureşti, Asmita Gardens.

Terenurile unde s-au aşezat nomazii, din apropiere de intersecţia Calea Văcăreşti cu Splaiul Unirii sunt în curs de revendicare, iar Primăria Sectorului 4 i-a evacuat pe „chiriaşi“ de trei ori în 2009.

La doar câteva minute de Piaţa Unirii, în centrul Capitalei, câteva hectare de teren viran înconjoară blocurile rezidenţiale de peste 15 etaje din cartierul „Asmita Gardens“.

O parte din aceste terenuri sunt proprietate privată, fiind scoase la vânzare de cei care le deţin, dar restul sunt în curs de revendicare. Pe acest pământ neîngrjit, printre mormanele de gunoaie şi stufărişul crescut sălbatic, aproximativ zece familii de romi şi-au ridicat nişte cocioabe.

Tabăra de nomazi pare desprinsă din filmele regizorului Emir Kusturica. „Casele“ sunt construite din plăci de lemn scoase din piese de mobilier vechi, bucăţi de carton şi celofan şi uşi culese, probabil, de pe la ghenele din oraş.

Deşi trăiesc în mijlocul oraşului, romii îşi duc existenţa de zi cu zi mai rău decât la ţară. Nu sunt conectaţi la niciun fel de utilităţi: nu au apă curentă şi nici lumină. Dar, având în vedere că locuiesc ilegal pe un teren care nu le aparţine, nu se plâng.

Şi-au creat condiţii primare de existenţă: şi-au făcut o fântână în mijlocul „cătunului“, de unde-şi iau apă cu găleata, au improvizat nişte sobe care pot „exploda” în orice moment. De bucătărie nu au nevoie. Mâncarea o gătesc la un ceaun în aer liber.

Citeşte aici întreg articolul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net