Cum îţi recuperezi banii pe produsele defecte

Ultima actualizare:

Ai primit un cadou sau te-ai răzgândit

Legea consumului prevede că produsele puse în vânzare trebuie să corespundă descrierii şi scopului propus, menţionate în specificaţia producătorului sau distribuitorului.

Dacă apare un defect în decurs de 30 de zile de la achiziţie, ai dreptul la returnarea contravalorii sau înlocuirea produsului, prevederea fiind aplicabilă şi în cazul unui obiect primit cadou.

 Potrivit legii, comerciantul nu e obligat să-ţi dea banii înapoi ori să-ţi schimbe obiectul dacă nu-ţi mai place culoarea, mărimea, sau dacă e un cadou.

În realitate însă, multe magazine aplică aşa-zisa politică a bunăvoinţei, drept care petentul fie primeşte banii înapoi, fie i se schimbă produsul cu un altul, conform cerinţelor sale - pentru asta, ce-i drept, trebuie să dai dovadă de multă diplomaţie şi putere de convingere!

Ai pierdut bonul

 În unele magazine, eşti atenţionată, prin afişe, că nu poţi beneficia de schimbarea produselor cumpărate dacă ai pierdut bonul de casă. Afirmaţie incorectă - chiar şi în acest caz primează drepturile tale de cumpărător.

 Totuşi, trebuie să dovedeşti - cu ajutorul cardului de credit, al unui voucher sau cu cotorul cecului cu care ai plătit - că obiectul provine din magazinul respectiv şi nu din altul.

Produsul are un defect

 Dacă bareta noii tale genţi de piele s-a rupt, ştii că ai dreptul să primeşti înapoi suma plătită? Iată cum procedezi.

 Mergi imediat cu obiectul defect la magazinul de unde l-ai cumpărat. Deşi acum nu e nevoie să ai bonul de casă la tine, va trebui să dovedeşti, că de acolo ai făcut achiziţia.

 Dacă ţi se refuză rambursarea banilor, solicită să stai de vorbă cu managerul şi spune-i ferm ce doreşti. Presupunând că discuţia eşuează, cere o întrevedre cu cel care se ocupă de drepturile consumatorilor sau chiar cu patronul.

Nu uita că ai dreptul să obţii contravaloarea, înlocuirea sau repararea obiectului defect, plus compensare.

 Dacă nici aşa nu rezolvi nimic, semnalează cazul telefonic sau trimite o reclamaţie scrisă la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC).

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net