Comuna Colţi, izolată de o avalanşă de bolovani

Ultima actualizare:
Drumul este acoperit de bolovani pe o porţiune de 20 de metri. Foto: Iulian Bunilă
Drumul este acoperit de bolovani pe o porţiune de 20 de metri. Foto: Iulian Bunilă

O porţiune din drumul care leagă comuna Colţi, judeţul Buzău, de oraşul Pătârlagele este acoperit, de aseară, cu o cantitate uriaşă de bolovani căzuţi de pe versanţi. Distanţa dintre cele două localităţi vecine, pentru autoturisme şi căruţe, s-a mărit acum la aproape 70 de kilometri, ocolul fiind prin localitatea Bozioru.

Drumul comunal 69 este singura cale care leagă comuna Colţi de oraşul Pătârlagele, pe raza căruia trece DN 10, cel care asigură legătura rutieră între localităţile montane şi municipiul reşedinţă de judeţ.

Prin blocarea drumului comunal, pe care primarul din Colţi a anunţat-o aseară autorităţilor judeţene, a fost izolată întreaga comunitate, care numără peste 1.300 de suflete, de pe raza a patru sate. "Duminică seară, la ora 18.40, am fost anunţaţi de primarul din Colţi despre căderile masive de ebulment pe drumul comunal 69.

Din câte ştim, o stâncă mare s-a prăbuşit peste carosabil, iar o alta stă să se desprindă. În cursul zilei, din ordinul prefectului, a fost constituită o echipă operativă pentru evaluare şi intervenţie", declară colonelul Dănuţ Nicolae, şeful ISU Buzău.

Avalanşa de pietre a avut loc pe raza oraşului Pătârlagele, la graniţa cu Colţi. "Am ajuns în zonă în această dimineaţă, pentru că aseară nu se putea evalua corect. Problema a apărut între Valea Sibiciului şi Colţi, pe o porţiune de 20 de metri din drumul comunal, unde s-a prăbuşit o cantitate mare de diatomit.

Primăria Colţi a trimis acolo un buldoexcavator şi am reuşit şi noi să închiriem unul pentru a elibera drumul. Sperăm ca măcar un singur fir să fie deschis traficului până deseară, deşi e foarte mult de muncă", spune Ion Gherghiceanu, primarul din Pătârlagele.


    Drumul este acoperit de bolovani pe o porţiune de 20 de metri. Foto: Iulian Bunilă
Drumul este acoperit de bolovani pe o porţiune de 20 de metri. Foto: Iulian Bunilă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net