Clădire încălzită de corpuri umane

Ultima actualizare:

"Din fericire, clădirea este conectată la metrou printr-o scară, astfel că avem un pasaj la îndemână", a declarat François Wachnick, implicat în proiect. Puterea calorică emisă de pasageri, estimată la circa 100 de waţi pentru o persoană, combinată cu căldura provenită de la trenuri generează în coridor temperaturi de 14-20 de grade Celsius pe tot parcursul anului.

Proiectul, care se bazează pe tehnologia geotermală, urmăreşte extragerea căldurii din pasajele subterane şi vine să completeze încălzirea clasică a locuinţelor. În acest fel, emisiile de dioxid de carbon rezultate din încălzirea cu ajutorul boilerelor vor fi reduse cu o treime.

Până la sfârşitul acestui an va fi demarat un program- pilot prin care vor fi încălzite 17 apartamente, iar sistemul în sine va deveni operaţional din anul 2011. Totuşi, sistemul, care este folosit şi în Austria, nu va fi generalizat la nivelul întregii capitale a Franţei întrucât, spun iniţiatorii proiectului, costurile ar fi prea mari.

Am avut noroc să găsim pasaje care ne permit să ne conectăm direct la căldura de la metrou, fără să plătim pentru a construi unul. Altfel, ne-ar fi fost imposibil", a conchis François Wachnick.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net