Cel mai gras om din lume are aproape o jumătate de tonă!

Ultima actualizare:

Bărbatul are nevoie urgentă de o operaţie care să îi salveze viaţa. Costurile intervenţiei medicale ajung la 20.000 de lire sterline, un fleac comparativ cu suma cheltuită anual de plătitorii de taxe pentru întreţinerea sa: 100.000 de lire sterline.

Până acum, Paul a fost îngrijit de mama sa văduvă, dar aceasta a murit în urmă cu o lună şi jumătate.

Bărbatul mănâncă 20.000 de calorii zilnic, de opt ori mai mult decât media unui adult normal. Din cauza greutăţii la care a ajuns, britanicul şi-a petrecut mare parte din ultimii opt ani în pat, în casa lui din Ipswich, Suffolk.

Au distrus casa ca să-l scoată

Transportul său la spitalul unde se va realiza operaţia, aflat la 244 de kilometri distanţă, constituie principala problemă.

În 2002, când englezul cântărea 355 kg, s-a folosit un camion pentru a-l duce la spital. Atunci, pompierii au scos o fereastră, au spart zidăria şi au făcut o gaură prin gardul vecinului pentru ca Paul să poată fi scos.

Acum, a fost luată în calcul folosirea unui elicopter militar, însă până la urmă Paul va fi transportat cu o ambulanţă specială pentru obezi, care costă 90.000 de lire sterline.

image
image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net