Cea mai mare «bestie zburătoare» din lume a fost descoperit în România

Ultima actualizare:

Paleontologul clujean Matei Vremir, cel care a descoperit fragmentul osos, a declarat, vineri, că descoperirea a avut loc în anul 2008, dar că, din motive obiective, nu s-a reuşit publicarea informaţiilor într-o revistă de specialitate pentru a fi, astfel, omologată.

"În curs de publicare este un rest senzaţional, o vertebră cervicală aparţinând, se pare, unui Pterosaur, cea mai mare reptilă zburătoare găsită vreodată şi care a trăit în urmă cu 70 de milioane de ani. Dimensiunea vertebrei este de două ori cât cel mai mare Pterosaur găsit până acum în America de Nord, denumit Quetzalcoatlus, după zeul zburător aztec. Vertebra respectivă a fost descoperită în zona Sebeş, judeţul Alba, în anul 2008, dar din motive obiective nu s-a ajuns la publicarea ei", a spus Vremir pentru Mediafax.

Acesta a precizat că, în prezent, lucrează împreună cu o echipă de specialişti din Marea Britanie şi Germania pentru a finaliza publicarea descoperirii.

"Balaurul bondoc", descoperit tot în România

"Se pare că avem de-a face cu cea mai mare «bestie zburătoare», deşi îţi pui întrebarea cum putea să zboare un asemenea animal care ajungea la dimensiunile unui avion ca anvergură? Chiar dacă anvergura aripilor era de circa 16 metri, probabil că acest Pterozaur nu cântărea mai mult de 100 de kilograme pentru că era aproape imposibil să zboare altfel. În această toamnă va fi confirmată descoperirea", a explicat paleontologul clujean.

Potrivit acestuia, zona Sebeşului era în urmă cu 70 de milioane de ani una de uscat, tăiată de râuri şi mlaştini, în care au trăit multe animale.

"Acestea au fost îngropate şi s-au putut păstra fosilizate, şi s-au conservat. Am descoperit şi oase fragmentate, dar şi schelete parţiale", a afirmat Matei Vremir.

Paleontologul clujean a descoperit, anul trecut, tot în zona Sebeş, împreună cu membrii unei echipe din Bucureşti şi din SUA, scheletul unei noi specii de dinozaur care a primit numele de "balaurul bondoc", deoarece avea un corp robust - scheletul era compact şi oasele bine sudate între ele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net