Buluc la Moaştele Sfântului păgubiţilor - FOTO

Ultima actualizare:
Galerie foto - Sf. Mina
Galerie foto - Sf. Mina

Nu pe una, nu pe două, ci pe trei străzi. Aşa s-au întins la coadă, joi, mii de credincioşi care au venit la Biserica „Sfântul Mina" să-l prăznuiască pe Sfântul Mare Mucenic, considerat a fi ocrotitorul păgubiţilor.

Racla cu moaştele Sfântului Mina a fost scoasă în curtea bisericii de pe strada C-tin Robescu încă de acum două zile, însă ieri, în perimetrul lăcaşului de cult, nu mai aveai loc să arunci un ac.

Oamenii necăjiţi au format o coadă lungă de aproape doi kilometri, ce începea de pe strada C-tin Robescu, continua pe strada Hristo Botev şi se termina abia pe Bulevardul Corneliu Coposu.

Sfântul Mina a fost un soldat roman de origine egipteană, fiind chemat în ajutor de credincioşi în momente de cumpănă. Biserica „Sfântul Mucenic Mina" din Bucureşti păstrează din 1874 fragmente din moaştele Sfântului Mina, acestea fiind aduse din Egipt şi puse într-o raclă executată în anul 1941, cu sprijinul arhiereului Veniamin Pocitan.

Vezi aici GALERIE FOTO


    Galerie foto - Sf. Mina
Galerie foto - Sf. Mina

simeon stalpnicul png

"Am fost păgubit la Caritas. Mă rog la Sfintele Moaşte pentru bani" Ion Bârsan,54 de ani, fost cadru militar

"Sfântul Mina m-a ajutat să nu mor atunci când m-au prădat hoţii" Silvia Drăgulin, 68 de ani, pensionară

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net