Zi magică! Moșul sosește la Târgul de Crăciun din București

mos-craciun-la-targul-de-craciun.jpg

Moș Crăciun îi așteaptă pe copii în căsuța frumos amenajată la târgul din Piața Constituției
Moș Crăciun îi așteaptă pe copii în căsuța frumos amenajată la târgul din Piața Constituției

Moș Crăciun sosește astăzi, 13 decembrie, la Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, organizat de Primăria Capitalei, prin Creart. Copiii îl pot vizita la căsuța sa din piață până în seara de Ajun.

Ora 18.00 este ora magică la care Moșul ajunge în oraș cu celebrul camion roșu Coca-Cola, care va rămâne timp de două zile pe Bulevardul Libertății.

În așteptarea Moșului, între orele 17.00 – 17.50, copiii au parte de spectacolul de acrobații, teatru, muzică și dans ,,Regatul Cascadelor”, iar de la ora 18.05 pe scenă vor urca Gașca Zurli, Alina Sorescu şi „Picii lu’ Soreasca”, Jo & Band și Randi.

Moș Crăciun își dorește să stea de vorbă cu cât mai mulți copii, ca să afle de la aceștia ce dorințe și-au trecut pe listă.

Moș Crăciun va sta la căsuța din târg până pe 24 decembrie

De aceea, în fiecare zi, între 13 și 24 decembrie, Moș Crăciun îi va aștepta în căsuța sa din Târg, între orele 11.00-13.00 și 17.00- 22.00, în restul timpului fiind ocupat cu organizarea spiridușilor la Atelierul de Jucării.

Casa Moșului este deschisă și de la 15.00 la 16.30, iar cei care-i trec pragul pot lăsa lista de dorințe la cutia de scrisori din casă.

În camionul lui Moș Crăciun, în zilele de 13,14 și 15 decembrie, între orele 17.00 -22.00, într-un decor de poveste, vizitatorii pot deveni ajutoarele lui Moș Crăciun.

targul-de-craciun-din-bucuresti.jpg

Târgul de Crăciun din București va fi deschis până pe 26 decembrie
Târgul de Crăciun din București va fi deschis până pe 26 decembrie

Ei vor construi o jucărie într-o aplicație Virtual Reality, iar pentru fiecare creațe, Coca-Cola va dona una în viața reală. Cei prezenți pot pleca acasă cu o amintire de la Insta Corner.

Târgul de Crăciun București găzduiește, până pe 20 decembrie, campania umanitară „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”

Oricine poate dona cărți și/sau jucării în cufărul de la intrarea în Casa Moșului, aducând  bucurie unor copii nevoiași. Cadourile vor fi distribuite înainte de Crăciun, prin intermediul Asociației Sfântul Arhidiacon Ștefan - Ghencea, partener în derularea campaniei umanitare.  În primele 11 zile de la deschidere, 350.000 de persoane au venit la târg.

Program artistic

Vineri, 13 decembrie

  • 17:00 - 17:50 Spectacol de acrobații, teatru, muzică și dans ,,Regatul Cascadelor”
  • 18:05 -  18:40 Alina Sorescu şi „Picii lu’ Soreasca”
  • 18:50 – 19:50 Gașca Zurli
  • 20:40 – 21:20 Jo & Band
  • 21:00 – 22:00 Randi

Sâmbătă, 14 decembrie

  • 19:30 – 20:15 Paula Seling şi Cazanoi Orchestra
  • 20:20 – 21:10 Holograf
  • 21:15 – 22:00 Phoenix

Duminică, 15 decembrie

  • 19:30 – 20:00 Ana Almășana Ciontea și Ansamblul folcloric „Dubașii” din Feregi, Hunedoara
  • 20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri „Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti, Suceava
  • 20:30 – 21:05 Ansamblul folcloric profesionist „Transilvania” din Baia Mare, Maramureș
  • 21:15 – 22:00 Elena Gheorghe Band   

 

Citește și:

https://www.click.ro/news/s-deschis-targul-de-craciun-bucuresti

https://www.click.ro/news/national/sarbatori-2019-care-sunt-cele-mai-importante-targuri-de-craciun-din-romania-si-ce

https://www.click.ro/news/national/si-tu-poti-fi-mos-craciun-d

 

 

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1