VIDEO Când puneți parapeți în calea morții? 5 persoane s-au aruncat anul acesta în fața metroului

Ultima actualizare:

    Una dintre magistralele de metrou din Milano este securizată cu panouri la peronFotografii: Click!
Una dintre magistralele de metrou din Milano este securizată cu panouri la peronFotografii: Click!

”Vrem pereți de sticlă pentru protecție la marginea peronului!” Așa suna petiția pe care peste 11.000 de români au semnat-o, în aprilie 2018, imediat după ce o tânără a fost împinsă în fața metroului și a murit. De atunci, a trecut aproape un an, dar autoritățile nu au făcut nimic. Grav este că multe suflete chinuite aleg să-și curme viața aruncându-se pe șine.

Pentru a evita asemenea tragedii, autoritățile din țările civilizate au ales să monteze panouri de protecție de-a lungul peronului. Ele reduc la zero numărul celor care cad pe șine.

Când trenurile ajung în stație, acestea se deschid odată cu ușile. Sunt confecționate din plastic, sunt de înălțime medie și costă între 2 și 10 milioane de euro pentru o singură stație.

Sistemul este scump, pentru că panourile trebuie să se sincronizeze cu trenul ajuns la peron și cu deschiderea ușilor.

Italienii, englezii, dar și japonezii au asemenea ”paravane”

Pe magistrala nouă din Milano există așa ceva, dar și în Londra sau Tokyo. Chiar și vecinii bulgari au în proiect să monteze parapeți în calea morții la metroul din Sofia.

În Italia, spre exemplu, trenurile circulă fără conductor. Acestea sunt comandate de la distanță, printr-un sistem electronic bine pus la punct.

Reprezentanții Metrorex promit și ei încă de câțiva ani că vom avea panouri de protecție și că vor începe lucrarea cu mult tranzitata stație Calea Victoriei.

Iată cât de securizat este peronul la Milano!
Iată cât de securizat este peronul la Milano!

Și e cazul să se grăbească. Din ce în ce mai mulți români depresivi aleg să-și ia viața aruncând-se în fața metroului.

Astăzi s-a mai aruncat un om în fața metroului

De la începutul anului, au existat cinci cazuri de sinucideri. Ultimul dintre ele chiar în această dimineață.

Un bărbat de 67 de ani a vrut să moară sfârtecat de roțile trenului, dar a scăpat.

”Este conștient și a fost transportat la spital. Deocamdată, nu știm ce a pățit. Cert este că apelul la 112 a intrat cu tentativă de suicid. A fost lovit de metrou, a rămas sub metrou, a trecut pe celălalt fir, tot cu gândul de suicid, dar a fost scos de martori, iar cei de la SMURd l-au găsit pe peron”, ne-au mărturisit surse oficiale.

Alte cazuri de sinucideri în 2019

  • Pe 7 februarie, un bărbat de 31 de ani a comis același gest. De data asta, în stația Gorjului, dar nu a putut fi salvat;
  • Pe 31 ianuarie, o femeie de 35 de ani a pierit lovită de metrou, la stația Apărătorii Patriei;
  • Pe 3 ianuarie, o femeie, care a fost cu greu indentificată, a intrat în tunel, la stația Piața Romană, și a așteptat să vină trenul. Mastodontul pe roți a spulberat-o;
  • Pe 2 ianuarie, un copil de 19 ani s-a aruncat pe șine la stația Costin Georgian. Norocul a făcut ca băiatul să supraviețuiească. Povestea lui este una tristă. Mama lui a murit la sfârșitul anului și a căzut pradă durerii.

image
image
image
image
image
image
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net