Uite pe ce cheltuiesc 18 milioane de euro. Parcul Drumul Taberei prinde contur

Ultima actualizare:

    Pasarela belvedere, care oferă o imagine de ansamblu asupra parcului, e finalizată în proporţie de 80%
Pasarela belvedere, care oferă o imagine de ansamblu asupra parcului, e finalizată în proporţie de 80%

Lucrările de modernizare a celui mai mare parc din sectorul 6 al Capitalei, Parcul Drumul Taberei, avansează în ritm alert. Investiţia se ridică la 18 milioane de euro, iar cea mai mare parte din bani provin din fonduri europene nerambursabile. Până acum au fost executate în întregime zona labirintului, amenajarea terenului, spaţiul de recreere – zona animalelor de companie, anunţă reprezentanţii Primăriei de sector.

În zona de recreere tip labirint a fost realizat un cadru cât mai natural datorită arbuştilor plantaţi: gardul viu ce formează labirintul este gros de 60 cm şi înalt de 120 cm. Pentru amenajarea terenului au fost curăţate resturile şi gunoaiele, solul a fost pregătit prin scarificare, arat, discuit şi greblat. A fost adăugat sol fertil, îmbunătăţit cu îngrăşământ natural de circa 10 cm pe întreaga suprafaţă.

Iubitorii de animale au o zonă a câinilor de companie, amplasată mai retras, împrejuită perimetral şi dotată cu echipamente sportive şi de dresaj pentru câini: elemente de slalom, colaci, obstacole, elemente de căţărare. Aleile sunt tratate ierarhizat, diferenţele între ele sunt făcute la nivelul pardoselilor pentru o mai bună orientare, ţinând cont de dimensiunile parcului. Aleile tehnice pentru acces carosabil sunt îmbrăcate în asfalt. De asemenea, în asfalt este tratată şi pista de ciclism.

În parc vor fi montate locurile de joacă pentru copii, iar terenurile de sport mai au nevoie de asfalt şi de tartan sintetic. Zona de fitness este aproape gata, mai trebuie montate echipamentele. Fântâna existentă în mijlocul lacului va fi reamenajată şi modernizată. Va fi realizată o instalaţie nouă pentru un jet de apă cu înălţimea de 20 m şi un iluminat arhitectural corespunzător.

Pasarela belvedere, care porneşte din aleea principală, permite vizitatorilor să aibă o imagine panoramică asupra parcului. Continuând pe traseul pasarelei, pietonul revine la nivelul solului şi este din nou preluat de aleea principală.

Zona rezervată concertelor este alcătuită din scena pentru spectacole şi evenimente. Scena este amplasată în perimetrul lacului existent prin tunarea unei plăci cu parapet din beton amprentat, ce se îmbracă în deck din lemn pentru exterior.

Spaţiile de recreere destinate copiilor nu se limitează la obişnuitele leagăne şi balansoare tipice, ci presupun şi ansambluri de joacă de tipul căsuţelor, turnurilor, labirinturilor, ce au un rol important în dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor copiilor. În imediata vecinătate a locurilor de joacă vor fi cişmele cu apă potabilă şi o toaletă ecologică, cât şi locuri de odihnă pentru însoţitorii celor mici.

Coşurile de gunoi cu finisaj în lemn vor avea o particularitate ce va fi în concordanţă cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurator deoarece vor avea patru compartimente: pentru sticlă, plastic, hârtie şi deşeuri biodegradabile.

Iată stadiul lucrărilor până acum

Amenanjarea terenului şi amenajarea pentru protecţia mediului - 100%

Fântâna arteziană - 5%

Zona labirint - 100%

Zona belvedere – pasarela pietonală Corp A - 80%

Zona belvedere – pasarela pietonală Corp B - 80%

Zonă scenă şi gradene concert – Corp D - 90%

Zonă expoziţie de plante exotice – Corp E - 40%

Spaţii recreere adulţi – pavilioane acoperite – Corp F - 90%

Spaţiu recreere adulţi – pavilion şahişti – Corp G - 55%

Spaţiu recreere – zona câini de companie - 100%

Spaţii de recreere destinate copiilor - 90%

Zonă skate - 52%

Montare mobilier specific parcului şi dotări – montare 60%

Realizare sisteme camere video – montare 92%.

Iată cum arată acum parcul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
sistemul antiaerian rus S-300 FOTO Rush Hour Daily
image
image
image
image
image
image
Marcel Ciolacu fb jpg
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
IMG 20240422 WA0003 1536x1082 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net