Uite cum arată acum Magazinul Bucureşti! Doi olandezi au investit în emblema Centrului Istoric

Ultima actualizare:
După Revoluţie, magazinul a devenit o ruină
După Revoluţie, magazinul a devenit o ruină

Magazinul Bucureşti, o emblemă a Centrului Istoric din cel mai mare oraş al ţării, cu o istorie de 90 de ani, este gata să-şi primească primii chiriaşi după 30 de ani. Spaţiul a fost gândit cu cinci etaje de magazine, două de birouri şi unul care să poată fi transformat în restaurant.

Clădirea fostului magazin universal Bucureşti este situată la intersecţia dintre Bd. I.C Brătianu şi str. Lipscani şi a fost unul dintre cele mai importante centre comerciale de dinainte de ’89.

Aruncat pe făraşul falimentului de mătura intereselor imobiliare, imobilul şi-a închis porţile în 2002 şi a devenit un uriaş cu picioare de lut.

Acum, ajuns în posesia unor olandezi, Heinen Gerard şi Baakman Johannes, a fost refăcut şi readus la viaţă, graţie unui proiect revoluţionar în Bucureşti.

Clădirea păstrează la intrare vitrinele cu sticlă curbă, specifice magazinului din perioada interbelică şi este proiectată pentru a găzdui sub acelaşi acoperiş spaţii de retail, birouri şi HoReCa. Imobilul are o suprafaţă totală închiriabilă de aproximativ 3.150 metri pătraţi, distribuită pe şapte niveluri.

Parterul, elegant şi primitor
Parterul, elegant şi primitor

Magazinul București, cumpărat de doi olandezi

”La 90 de ani de la inaugurare, Magazinul Bucureşti renaşte în acelaşi spaţiu ultracentral, dar adaptat standardelor actuale. Clădirea păstrează faţada de altădată şi reintroduce elemente emblematice ale arhitecturii iniţiale, modernizate pentru a se potrivi noului design, printre care copertina de la parter, axul central din sticlă la faţada principală şi vitrinele cu sticlă curbă, unice la vremea construcţiei. Totodată, noul magazin poartă încă urmele istoriei sale bogate, având integrate elemente originale recuperate parţial în timpul demolărilor, cum sunt pişcoturile de pardoseală, diferite elemente metalice ornamentale de la vitrinele curbe şi elemente de marmură”, a declarat Radu Moldoveanu, reprezentantul proprietarilor Magazinului Bucureşti în România.

Acesta ne-a dezvăluit la începerea lucrărilor că la subsol, parter şi etajele 1, 2 şi 3 vor fi spaţii comerciale, la etajele 4 şi 5 birouri, iar la ultimul etaj un restaurant. Pentru spaţiile comerciale, de la subsol la etajul 3 accesul se va face cu scări rulante şi un lift panoramic, de interior.


    Parterul, elegant şi primitor
Parterul, elegant şi primitor

Magazinul Bucureşti a fost construit în anul 1930. În 1948, clădirea a fost naţionalizată şi a devenit astfel Magazinul Universal Bucureşti. După 1989, activitatea centrului comercial a fost sistată, iar în 2003 fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie a intrat în posesia pachetului majoritar al SC Bucureşti SA, proprietara spaţiului la acea dată.

În 2010, Magazinul Bucureşti a fost retrocedat moştenitorilor familiei Bunescu, iar în 2013 a intrat în proprietatea investitorilor olandezi Gerard Heinen şi Johannes Jozefus Maria Baakman.

Noii proprietari l-au cumpărat potrivit propriilor declaraţii în schimbul a peste 4 milioane de euro şi au obţinut autorizaţie pentru reconstrucţia magazinului în 2017. Cei doi proprietari fac parte dintr-un grup de oameni de afaceri din Olanda. Aceştia deţin mai multe spaţii în Centrul istoric al Capitalei, fiind printre cei mai mari investitori privaţi din zonă. 

image
image
image
image
image
image
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net