Trecem adesea prin Piața Universității. Dar știm pe lângă ce trecem? De la Academia Domnească, la Palatul Generala

universitatea-statuie-mihai_viteazul.jpg

Universitatea a fost construita pe locul vechii Academii Domnesti, iar statuia lui Mihai Viteazul stă chiar pe locul fostei biserici ridicate de Brancoveanu
Universitatea a fost construită pe locul vechii Academii Domnești, iar statuia lui Mihai Viteazul stă chiar pe locul fostei biserici ridicate de Brâncoveanu
Foto: Gabriel Peneș

Piața Universității. Un loc pe unde fiecare bucureștean - și nu numai – a trecut, poate, de sute și mii de ori. Clădirile ne par familiare de parcă le știm dintotdeauna. Și, totuși, știm, de fapt, ce clădiri sunt acelea, cu excepția, firește, a Universității, în sine? Ne mai spune ceva numele Academia Domnească, de Palatul Generala sau Palatul Creditului Industrial? Avem vreo idee despre ce era, de exemplu, fix pe locul unde, din 1874, se înalță statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, una dintre cele patru statui istorice din piață? Poate că e timpul să aflăm. Așa, spațiul acela ne va deveni și mai familiar decât ne e acum.

Dacă am derula firul istoriei înapoi, până pe la jumătatea secolului 16, am găsi, în zona pe care acum o denumim Piața Universității, o mănăstire. Mănăstirea Sf. Sava, despre care nu se știu prea multe, doar că se presupune că biserica acelei mănăstiri era închinată Bisericii Învierii din Ierusalim. Și mai era un cimitir medieval, dovadă toate mormintele și scheletele umane descoperite în 2010 când au fost făcute ample lucrări pentru construcția parcării subterane. Poate nu credeți, dar zona era încă în afara granițelor Bucureștiului de atunci, mărginit la teritoriul ce gravita în jurul Palatului Voievodal – Curtea Veche – teritoriu ce azi îi spunem generic Centrul Vechi. Iar lucrurile au stat cam la fel vreme de vreun secol și jumătate, până la luminoasele domnii ale lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. În 1688-1689, primul, la îndemnul fratelui său, stolnicul Constantin Cantacuzino,  avea să înființeze Școala de la Sf. Sava, pentru ca doar câțiva ani mai târziu, în 1694, Brâncoveanu să o transforme în Academie Domnească, prima formă de învățământ superior din Țara Românească. Lecțiile se făceau în chiliile vechii mănăstiri, apoi în nou ridicata clădire a Academiei, pe locul unde astăzi vedem Universitatea.

universitate-palatul-sutu-biserica-brancoveanu-_1864.jpg

O imagine rara din 1864 ne arata cladirea abia inaugurata a Universitatii, iar mai jos, spre stanga, se disting turlele bisericii ridicate de Brancoveanu in 1709
O imagine rară din 1864 ne arată clădirea abia inaugurată a Universității, iar mai jos, spre stânga, se disting turlele bisericii ridicate de Brâncoveanu în 1709

Universitatea, ridicată pe locul fostei Academii Domnești înființată de Brâncoveanu

Încă din 1707 aici se studia retorica, filosofia, logica, geografia, astronomia, totul cu predare în latină și greacă. În 1709, tot Brâncoveanu va rezidi vechea biserică a mănăstirii, lărgindu-i zidurile. A fost dărâmată după încă un secol și jumătate, exact pe locul ei fiind înălțată statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul pe care o putem admira și azi, inaugurată în noiembrie 1874. Și alți domnitori, chiar fanarioți fiind, Alexandru Ipsilanti sau Caragea-Vodă, vor reface sau reconstrui câte ceva din zidurile Academiei. În 1818, apare aici primul curs de limba română, ţinut de învățatul ardelean Gheorghe Lazăr, urmat de Ion Heliade Rădulescu, ambii având statuile printre cele patru ce tronează acum în Piața Universității. Între 1848 – 1870 au fost dărâmate toate clădirile mănăstirii, făcându-se loc impozantei clădiri a Universității de astăzi, inaugurată în 1864.

palatul-generala-actual-bcr.jpg

Palatul Generala, astazi, ridicat în 1906 si denumit in zilele noastre Palatul BCR sau Palatul Oscar Maugsch, dupa numele arhitectului
Palatul Generala, astăzi, ridicat în 1906 și denumit în zilele noastre Palatul BCR sau Palatul Oscar Maugsch, după numele arhitectului
Foto: Gabriel Peneș

E „tăiat” și un nou bulevard, Bulevardul Academiei, în amintirea vechii școli domnești, foarte scurt, însă. Abia după 1880, el va fi prelungit spre Grădina Cișmigiu, dar va fi rebotezat după numele Reginei Elisabeta, soția Regelui Carol I. „Academiei” va rămâne, totuși, numele unei străzi din apropiere, cea care face legătura între zona Băncii Naționale (strada Doamnei) și Piața Revoluției. Numele ei, după cum vedeți, nu are legătură cu Academia Română – al cărei sediu e mult mai departe, pe Calea Victoriei, că poate existau nedumeriri, ci cu fosta Academie Domnească înființată de Brâncoveanu.

palatul-generala-1944-bombardat.jpg

Palatul Generala, asa cum arata dupa bombardamentele germane din august 1944, a fost sediul celei mai mari societati de asigurari din acele timpuri
Palatul Generala, așa cum arăta după bombardamentele germane din august 1944, a fost sediul celei mai mari societăți de asigurări din acele timpuri

Palatul Generala a fost ridicat la 1906, cel al Creditului Industrial, în 1935

În partea stângă a pieții, cum privim dinspre Universitate, găsim Palatul Șuțu (sau Sutzu), sediul actualului Muzeu de Istorie a Municipiului București, ridicat la 1835, dar modificat substanțial în 1862, și care, ani la rând, a dat „ora exactă” a recepțiilor fastuoase în protipendada bucureșteană. Palatul avea o grădină generoasă, pe locul căreia, la începutul secolului 20, aveau să se înalțe, la diferență de trei decenii, două mari imobile: Palatul Generala și Palatul Creditului Industrial. Primul dintre ele a fost construit în 1906, după planurile arhitectului Oscar Maugsch ca sediu al uneia dintre primele companii de asigurare din România - Societatea Generală de Asigurări Generala. Aceasta a fost înfiinţată la Brăila în 1832 şi avea ca scop principal asigurarea mărfurilor în timpul transportului naval.

palatul-creditului-industrial.jpg

Palatul Creditului Industrial a fost construit in 1935, iar dupa 1990 a fost pentru ani buni sediul PSD Bucuresti
Palatul Creditului Industrial a fost construit în 1935, iar după 1990 a fost pentru ani buni sediul PSD București
Foto: Gabriel Peneș

Acţionarul principal al „Generala” a fost Banca Marmorosch Blank, cea mai important a vremii, ce îşi avea propriul sediu chiar în vecinătate, pe strada Doamnei. Societatea a rezistat până în 1948, când a fost desființată prin Legea naționalizării, iar clădirea a trecut în patrimoniul statului. După 1990, pentru mulți ani, a fost sediul central al Băncii Comerciale Române, de aici și denumirea ce se mai vehiculează, de Palatul BCR. În primăvara acestui an, clădirea a fost scoasă la vânzare pentru un preț de 20 de milioane de euro, dar încă nu și-a găsit cumpărător.

„Vecină” cu ea, o clădire asemănătoare, a apărut după trei decenii, între 1934 – 1935, arhitect fiind George Matei Cantacuzino: Palatul Creditului Industrial. De fapt, imobilul a fost ridicat pe fundația proiectului mai vechi al aceluiași Maugsch, ce, din diferite pricini, nu apucase a se realiza. Amplasate simetric, cele două mari clădiri au suferit mari pagube în urma bombardamentelor din 1944, au fost refăcute, apoi naționalizate de comuniști.

palatul-creditului-industrial-piata-universitatii-1938.jpg

Palatul Creditului Industrial, aaa cum arata in 1938, a fost facut dupa planurile arhitectului George Matei Cantacuzino
Palatul Creditului Industrial, așa cum arăta în 1938, a fost făcut după planurile arhitectului George Matei Cantacuzino

După 1990, Palatul Creditului Industrial a fost, pentru câțiva ani, sediul PSD București. A trecut printr-o amplă operațiune de refacere ce s-a terminat în primăvara lui 2018, dar, deocamdată, doar spațiile de la parter, ocupate, în general, de cafenele, sunt frecventate de public. Dar, când veți mai trece prin zonă ori vă veți opri la o cafea, poate vă veți gândi de acum înainte, privind Universitatea, cele două clădiri-palate sau statuile din piață și la vechea Academie Domnească de acum sute de ani ori la biserica lui Brâncoveanu sau la glasurile celor care, în acele locuri, învățau pentru prima oară, sub îndrumarea lui Gheorghe Lazăr, în limba română.

 

Loading...

Citește și

  • Deși a fost construit la 1910, sediul Primariei Generale a primit acest rol abia in 1948, pana atunci gazduind Ministerul Lucrarilor Publice

    Bucureștiul a avut, până în prezent, 81 de primari ai orașului, primar general, cum îi spunem astăzi. Primul pe această listă a fost generalul Barbu Vlădoianu, unul dintre oamenii de încredere ai domnitorului Al.I. Cuza, cu două mandate, în perioada august 1864 – octombrie 1865 şi decembrie 1872 – mai 1873. Deși scurte, mandatele lui Vlădoianu au însemnat începuturile modernizării „orașului lui Bucur”, ce astăzi împlinește 560 de ani de la prima atestare documentară.

  • Zona din partea laterala dreapta a actualei Sali a Palatului ocupa, cu aproximație, locul unde a existat „Casa Mica”, resedința privata a doi regi ai Romaniei

    „Casa Mică” sau „Casa Nouă” ori „Casa Albă”. Așa era pomenită vila ridicată în anii 30 în spatele Palatului Regal, ce constituit practic reședința privată din Bucutrești a Regelui Carol al II-lea, apoi, după abdicarea acestuia, a Regelui Mihai I. Acolo, în Salonul Galben al vilei cu un singur etaj, la 23 august 1944, regele îl aresta pe mareșalul Ion Antonescu. După doar 3 zile, în 26 august, bombardamentele germane distrugeau clădirea. Apoi, comuniștii au scos-o total din istorie, pe locul ei apărând, în 1960, actuala Sală a Palatului.

  • Statuia lui IC Bratianu din Piata Universitatii a fost inaugurata cu mare fast in 18 mai 1903

    Fix în rondul de la Piața Universității se află delimitat de mai multă vreme o împrejmuire circulară. Acolo se tot așteaptă amplasarea monumentului dedicat lui Ion C. Brătianu, monument ce a existat în acel loc în perioada 1903-1948. Mai puțini știu că pe axul situat între Universitate și Piața Romană, mai existau alte două statui: cea a lui Take Ionescu, creatorul Partidului Conservator-Democrat și, chiar în mijlocul Pieței Romane, cea a fostului mare lider conservator, Lascăr Catargiu.

  • Palatul Regal, așa cum arata prin anul 1900, fusese inaugurat de Carol I in 1885 si pastra pe latura din stanga vechea Casa Golescu

    La sosirea în România, în 10 mai 1866, unde fusese ales domnitor prin plebiscit, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen „moștenește” Casa Golescu drept loc al Curții Domnești. Clădirea, însă, nu era nici pe măsura statutului noului principe și nici pe cea a planurilor mărețe pentru viitorul țării pe care acesta le avea. Era nevoie de trecerea ei în epoca unui adevărat Palat Regal.