Ţinutele cursanţilor de la Design Vestimentar, într-o prezentare de modă fabuloasă

Ultima actualizare:

    Una dintre creaţile cursanţilor la Design VestimentarFoto: Ionut Staicu
Una dintre creaţile cursanţilor la Design VestimentarFoto: Ionut Staicu

Peste 20 de absolvenți ai cursurilor de Design Vestimentar și Design Pălării DallesGO, i-au prezentat colecțiile în cadrul unor prezentări de modă spectaculoase, ce a avut loc săptămâna trecută la Galateca și la care au luat parte peste 300 de persoane.

De-a lungul a 20 de săptămâni, cursanții începători de la Design Vestimentar au studiat totul despre crearea unei colecții, de la primele schițe și până la construirea propriu-zisă a unor piese vestimentare care să spună o poveste. Designerul Lena Criveanu i-a îndrumat pe cei care acum au pășit pentru prima oară pe acest drum. „Diferența față de ultimele sezoane este că acum fiecare cursant și-a conceput propria colecție după propria poveste. Astfel, dacă unul a fost inspirat de libertatea păsărilor, altul a gândit o colecție desprinsă dintr-o lume în care totul este tehnologizat. Și în ceea ce privesc materialele folosite acestea variază, pentru că țin de conceptul fiecărei colecții. Fiecare dintre cei 8 cursanți a gândit 5, 6 ținute, la fel cum se practică și în școlile de artă, iar în cadrul prezentării de modă publicul a fost surprins cu peste 40 de ținute fabuloase”, a declarat Lena Criveanu, coordonatorul cursului.

O parte din colecţia de pălării
O parte din colecţia de pălării

La rândul ei, Kristina Dragomir i-a ajutat pe absolvenții  să își transforme fanteziile în realitate, printr-o colecție de pălării și accesorii pentru cap. Au fost prezentate 15 modele de pălării diferite și șepci realizate manual pe calapod, din fetru de lână, accesorizate cu pene, mărgele, cristale, flori din mătase și benzi ripsate colorate.

Citeşte şi:

Laurențiu Dobre, românul care îmbracă vedetele din America: «Am luat totul de la zero»

Designerul Andreea Dogaru: «Eu nu țin cont de tendințe niciodată»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net