Se redeschide Cinematograful Elvire Popesco. Ce filme sunt în program

Ultima actualizare:

    Sala de cinema Elvire Popesco se redeschide vineri pentru public
Sala de cinema Elvire Popesco se redeschide vineri pentru public

Marea relaxare vine cu vești bune și la capitolul filme văzute la cinema! Cinematograful Elvire Popesco, din Capitală, își anunță redeschiderea vineri, 29 ianuarie, cu 30% din capacitate. Programul se va termina la ora 21.00, conform prevederilor autorităților.

După patru luni de la închidere și trei luni în care filmele au ajuns în casele spectatorilor doar prin intermediul programului de proiecții virtuale ”Elvire Chez Vous”, publicul se poate reîntoarce în sala Cinematograful Elvire Popesco, de pe Bulevardul Dacia 77.

Programul începe în forţă cu avanpremiera filmului „La Vérité”, în regia lui Hirokazu Kore-Eda, cu Catherine Deneuve, Juliette Binoche şi Ethan Hawke.

Proiecţia va fi onorată de prezenţa Ambasadoarei Franţei în România, doamna Laurence Auer, care va adresa un mesaj de bun venit spectatorilor înaintea proiecției. ”La Vérité” este primul film pe care regizorul Hirokazu Kore-Eda l-a realizat în afara Japoniei, în limba franceză și a fost nominalizat la Leul de Aur – Festivalul Internațional de Film de la Veneția 2019.

Întâlnire cu actorul Vlad Ivanov la finalul filmului

Sâmbătă programul continuă cu o altă avanpremieră: Servants/Servitorii, de Ivan Ostrochovský, în care spectatorii îl vor putea revedea pe îndrăgitul actor român Vlad Ivanov vorbind slovaca.

”Pentru a relua tradiţia de la Cinema Elvire Popesco, aceea de a aduce actorii și regizorii în fața publicului cinefil, proiecţia de sâmbătă va fi urmată de o întâlnire chiar cu Vlad Ivanov. Alte filme pe care publicul nu a avut ocazia să le descopere suficient pe marele ecran, precum comediile franceze La Belle Epoque de Nicolas Bedos sau Un Divan à Tunis de Manele Labidi, dar și documentarul Acasă, completează agenda primelor trei zile”, anunță reprezentanții cinematografului.

Cinematograful Elvire Popesco, deschis la 30% din capacitate

Aceștia spun că toate proiecțiile se vor desfășura în condiții de siguranță sanitară (dezinfectarea sălii, portul măştii, obligativitatea respectării distanţei dintre spectatori etc.), în conformitate cu reglementărilor în vigoare.

Capacitatea cinematografului va fi redusă la 30% (54 de locuri), iar programul se va încheia la ora 21.00. Biletele sunt deja disponibile pe www.elvirepopesco.ro.

Citește și: 

Prefectura Capitalei anunță că restaurantele pot rămâne deschise până la ora 23.00. Cum explică autoritățile modificarea

image
image
image
image
image
image
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
roman bogat cantacuzino1 jpg
Rares Bogdan FOTO Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net