Restricţii de circulaţie în Bucureşti de miercuri dimineaţă până joi la prânz

Ultima actualizare:

    Poliția Rutieră oferă rute alternative pentru șoferi
Poliția Rutieră oferă rute alternative pentru șoferi

Circulaţia rutieră va fi restricţionată în mai multe zone din Bucureşti pentru comemorarea eroilor Revoluţiei, începând de miercuri dimineaţă până joi la prânz, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei, citată de News.ro.

În 21 decembrie, în intervalul 08.45-10.33, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Calea Şerban Vodă, între Şoseaua Olteniţei şi breteaua de legătură dintre Calea Şerban Vodă şi Şoseaua Viilor.

De asemenea, traficul va fi restricţionat, miercuri, între orele 11.30 şi 14.30, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, între Piaţa Universităţii şi Strada Batiştei, pe sensul de mers către Piaţa Romană, pe banda IV a sensului spre Piaţa Universităţii între Strada Batiştei şi Piaţa Universităţii, precum şi pe banda I de circulaţie între Strada Batiştei şi Strada Dem I. Dobrescu, sensul către Piaţa Romană.

Tot miercuri, între orele 13.15 şi 13.45 se va restricţiona circulaţia rutieră în Piaţa Romană pe durata ceremonialului şi a depunerii de coroane la Troiţa din Piaţa Romană, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Traficul va fi restricţionat şi joi, între orele 07.30 şi 10.00 pe banda adiacentă pistei de biciclete de pe Calea Victoriei, în zona Monumentului pentru Cinstirea Eroilor din Piaţa Revoluţiei, porţiunea cuprinsă între Strada Dem I. Dobrescu şi Aleea Kretzulescu.

De asemenea, în 22 decembrie, circulaţia va fi restricţionată între orele 09.30 şi 11.00 pe Strada General Berthelot.

Tot joi, în intervalul 10.30 - 12.00 se va restricţiona circulaţia rutieră pe Calea Dorobanţilor, numai pe banda I, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Dorobanţilor.

Brigada Rutieră a Capitalei solicită şoferilor să reducă viteza, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Mai mulţi timişoreni au plecat, încă de luni, la Bucureşti pentru a comemora eroii martiri ai Revoluţiei de la Timişoara care au fost arşi în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 la crematoriul Cenuşa din Capitală, rămăşiţele lor fiind aruncate într-un canal din Popeşti-Leordeni.

Pelerinajul poartă denumirea ”Pe urmele cenuşii Eroilor - Martiri Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989” şi are loc an de an, în 19-20 decembrie.

Timişorenii vor depune coroane de flori în Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Cimitirul Eroilor Revoluţiei, Crematoriul Cenuşa, dar şi la “Biserica suspendată” din Popeşti-Leordeni, unde va fi oficiată o slujbă de pomenire lângă gura de canal Castaforum, locul în care au fost aruncate rămăşiţele eroilor martiri timişoreni dispăruţi în Revoluţia de la Timişoara.

„Acest pelerinaj are loc în fiecare an, iar printre cei care vor participa se află rude ale celor decedaţi”, a declarat Traian Orban, preşedintele Memorialului Revoluţiei de la Timişoara.

În Decembrie 1989 trupurile a 40 de timişoreni morţi în timpul Revoluţiei au fost luate pe ascuns din Morga Spitalului Judeţean Timişoara şi transportate în Capitală pentru a fi arse la Crematoriul ”Cenuşa”. Transportul cadavrelor a purtat numele de ”Operaţiunea Trandafirul”, iar cenuşa rezultată din arderea trupurilor a fost aruncată într-un canal din Popeşti-Leordeni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net