Pun panouri la metrou împotriva sinucigașilor

Ultima actualizare:

    În China, călătorii așteaptă metroul în fața panourilor din sticlă
În China, călătorii așteaptă metroul în fața panourilor din sticlă

”Vrem pereți de sticlă pentru protecție la marginea peronului! ” Așa sună petiția pe care peste 11.000 de români au semnat-o, imediat după tragedia de la stația de metrou Dristor, când o tânără a fost împinsă, anul trecut, în fața trenului. Acum, Metrorex anunță că e posibil ca primele panouri să apară la Piața Victoriei.

Staţiile de metrou din Bucureşti au devenit scene pentru acte necugetate ale unor persoane cu probleme. Mulți români au ales să-și ia viața în văzul tuturor, aruncându-se în fața trenului.

Însă cazul tragic din decembrie anul trecut a șocat o întregă țară.

O tânără care aștepta metroul în stația Dristor a fost împinsă spre moarte de o femeie bolnavă psihic.

După incident, s-a tot discutat ca marginea peroanelor să fie limitată de niște uși culisante care să se deschidă odată cu cele ale trenului ajuns în stație. Inițial, s-a spus că la noi nu se poate, dar acum există șanse.

”Pentru sporirea siguranței cetățenilor la metrou, Asocierea TIAB- Grupul Vinci Logic IT Consult SRL a propus Metrorex implementarea unui sistem de protecție a călătorilor din stațiile de metrou prin instalarea de platforme cu uși culisante la peron, în stația de metrou Victoriei 1. Se poartă discuții pentru stabilirea căilor de urmat pentru propunerea tehnică, clarificarea aspectelor tehnice și a celor legale pentru implementarea unui astfel de proiect pilot”, au anunțat reprezentanții Metrorex. 

Și dacă se va pune și în practică, e posibil să rămână singura stație sigură.

Autoritățile spun că montarea unor astfel de panouri nu este o bază  pentru constituirea unui obiectiv de investiții, nu este nici oportun și nici necesar, costurile de introducere și exploatare a acestor echipamente ar fi exagerate, costul specific per călător transportat ar crește, ar fi nevoie de o nouă autorizare de la Pompieri, ar trebui angajați oameni noi care să se ocupe de echipament, iar sistemul de siguranță al peroanelor ar trebui să fie proiectat la nivel similar cu sistemul de siguranță al traficului instalat pe tren.

10.000 de oameni se aruncă anual în fața metrourilor

Nu aceeași viziune o au și occidentalii, care de ani de zile au montat ”paravane” în calea morții. Marea Britanie, Italia, China și Japonia sunt câteva exemple. La nivel mondial, peste 10.000 de persoane îşi pierd viaţa anual aruncându-se în faţa metrourilor.

Cea mai mare rată de sinucidere s-a înregistrat în anul 1999 când au murit aproape 50.000 de persoane, majoritatea în Asia.

Și Bucureștiul se afla pe harta neagră a suicidelor în subteran.

Surse din cadrul Metrorex ne-au dezvăluit faptul că cele mai multe incidente au avut loc la stațiile Piaţa Romană, Piaţa Victoriei 2, Nicolae Grigorescu, Titan, Piaţa Unirii 2 şi Universitate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net