Vineri, 1 noiembrie, în Sala de Cristal de la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti avut loc vernisajul expoziţiei “Prototip”. Expun artiştii Bogdan Ciobanu, Alexandru-Antioh Sibiceanu (Manu) şi Sorin Vintzeanu, membri ai Asociației Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Cei trei artişti Bogdan Ciobanu, Alexandru-Antioh Sibiceanu (Manu) şi Sorin Vintzeanu sunt total diferiţi având ca numitor comun înclinaţia către spiritual şi exprimarea în culoare a lumii nevăzute a lui Dumnezeu.
Dacă Sfântul Irineu spune că “Hristos cel istoric a fost prototipul pe care l-a avut Dumnezeu în minte când a creat pe primul om”, artiştii noştri îl au ca “Prototip” pe Iisus atuci când pun la lucru penelul exprimând în culoare simţămintele care îi animă.
Lucrările lui Bogdan Ciobanu sunt adevărate rugăciuni apropiindu-se prin lucrul său şi precizia execuţiei de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie fără a schimba un cuvânt din ce ne-a fost trasmis de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
Alexandru-Antioh Sibiceanu (Manu) este influenţat de prototipul chipului celui care a murit şi a înviat exprimând, nu o fantezie, ci o realitate istorică, un chip unitar în acelaşi timp neobişnuit şi totuşi atât de uman.
Sorin Vintzeanu este încă la încept de drum, se află încă într-o căutare, şi acest lucru reiese din diversele tehnici pe care le abordează în exprimare.
Expoziţia poate fi vizitată în Sala de Cristal a Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” până la data de 15 noiembrie 2019.