Prețuri mai mici la curățenia stradală și deszăpezire, în sectorul 6. Cum vrea Ciprian Ciucu să le reducă

ciprian-ciucu.jpg

Primarul Ciprian Ciucu a explicat că va schimba sistemul privind salubritatea în sectorul 6
Primarul Ciprian Ciucu a explicat că va schimba sistemul privind salubritatea în sectorul 6
Foto: Inquam

100 de milioane de lei pe an! Atât plătește în prezent Primăria Sectorului 6 pentru curățenia stradală, măturat, strâns gunoiul din coșuri, și deszăpezire. Este pe locul 2 în topul Capitalei, după sectorul 1. Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a decis să nu se mai risipească banii publici și a venit ieri, 21 octombrie, cu propuneri în fața consilierilor locali.

În primul rând, vrea să înființeze o firmă a primăriei care să se ocupe de aceste servicii.

Prețuri mai mici la curățenia stradală și deszăpezire, în sectorul 6. Cum vrea Ciprian Ciucu să le reducă

”Am analizat temeinic, avem două studii bine fundamentate, cum să facem pe mai departe cu managementul deșeurilor. În urma acestor studii, pe baza analizelor pe care le-am făcut (eficiență economică, impact) am ajuns la concluzia că cel mai bine este să facem astfel. În acest moment, sectorul 6 are costuri mari cu salubritatea stradală, suntem pe locul 2 după sectorul 1. Pentru a înțelege, costul cu salubritatea stradală + deszăpezire este în jur de 100 milioane de lei pe an. Am făcut un studiu comparativ cu ceea ce ar presupune operarea acestei componente a serviciului de salubritate de către un operator propriu. Costurile cu investiția plus costurile de operare scad de la 87 de milioane pe an (în 2022) la 78,5 milioane (în 2026, peste patru ani)”, a explicat primarul sectorului 6 și președintele PNL București, pe pagina sa de Facebook.

Primăria Sectorului 6, firmă proprie de curățenie stradală și deszăpezire, dar și stație de sortare

Firma care va fi înființată se va ocupa de salubritatea stradală, de deszăpezire, de strângerea deșeurilor vegetale provenite în urma activităților ADP și de managementul unei stații proprii de sortare.

Primăria Sectorului 6 are în lucru un proiect european, finanțat prin POIM, pentru a construi o stație de sortare și câteva sute de puncte de colectare selectivă, cu care să fie înlocuite ghenele.

”O astfel de stație ne va permite recuperarea unor costuri (în esență stația este profitabilă) și ne va ajuta să deviem o mare cantitate de gunoi de la groapă. Avem terenul primit de la Primăria Capitalei și acordul Consiliului General pentru a-i da această destinație”, a anunțat Ciprian Ciucu.

Contractul pentru ridicarea și transportul deșeurilor va fi scos la licitație

Același primar dorește să scoată la licitație publică și ridicatul și transportul deșeurilor, pentru un cost de aproximativ 920 de milioane de lei, pentru 10 ani.  

Contractul cu Urban a fost încheiat în 1999 și a tot fost prelungit în tot acest timp.

”Vom delega serviciul public unui operator, pe bază de licitație publică, pentru 10 ani, cu obligația ca salubristul să vină cu o investiții, inclusiv cu lucrări de amenajare a 130 de puncte de colectare selectivă. Caietul de sarcini este gata, conține trasee, suprafețe, operațiuni, tipuri de utilaje și tot ce trebuie să conțină un astfel de caiet de sarcini. În paralel, am crescut capacitatea primăriei de a monitoriza prestarea acestui serviciu! În acest moment funcționăm cu un contract din 1999, amendat și răsamendat de-a lungul timpului”, a subliniat edilul PNL.

Propunerile acestuia au trecut ieri de votul consilierilor locali.

Citește și: 

Primarul Ciprian Ciucu despre apa caldă și căldura din București. ”Vest Energo și CET Grivița au sistat furnizarea agentului termic”

Unde va construi Ciprian Ciucu prima parcare pe verticală, în sectorul 6

 

 

 

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

Click desktop articole 300x250 p5