Prefectura Capitalei anunță că restaurantele pot rămâne deschise până la ora 23.00. Cum explică autoritățile modificarea

Ultima actualizare:

    Restaurantele rămân goale în interior, în condițiile în care modificarea orei de închidere se suprapune cu intrarea în vigoare a restricției de circulație
Restaurantele rămân goale în interior, în condițiile în care modificarea orei de închidere se suprapune cu intrarea în vigoare a restricției de circulație

Prefectura Bucureşti anunţă că localurile din cel mai mare oraș al țării sunt deschise până la ora 23.00, nu 21.00 cum stabilise iniţial Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Motivul? Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă prevede acest interval orar, iar interpretarea inițială a fost greșită. În același timp rămâne în vigoare decizia privind restricțiile de circulație în intervalul orar 23.00-6.00.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a avizase funcţionarea localurilor şi a agenţiilor de jocuri este permisă în intervalul 06.00 – 21.00, după scăderea ratei de infectare sub 3 la mie.”Astfel, potrivit reglementărilor prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a fost întocmită  Erata la Hotărârea nr.2 din 22.01.2021 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, care va fi adusă la cunoştinţa publicului. Prefectul municipiului Bucureşti, domnul Traian Berbeceanu, îşi prezintă public scuzele pentru eroarea susmenţionată”, se arată într-un comunicat trimis de Prefectura Bucureşti și preluat de news.ro.

Comunicatul Prefecturii Capitalei

”Instituţia Prefectului - Municipiul Bucureşti informează că, în cuprinsul Hotărârii nr.2 din 22.01.2021 adoptată de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă,  s-a constatat o eroare materială în ceea ce priveşte intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 06.00-21.00. În Anexa nr.3 a H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prevăzut orarul 06.00- 23.00, ca interval în care este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor”, a explicat Prefectura

Citiți și

Cârciumarii, prinşi nepregătiţi pentru marea redeschidere

Vești bune pentru bucureșteni. Se așteaptă o relaxare a restricțiilor

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Hotel Ambasador Bucuresti FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net