Poţi să mori de cald pe stradă, ei îţi dau un pahar cu apă

Ultima actualizare:

    Bd. Timişoara: Asistentul social i-a dat reporterului Click! un pahar cu apăFoto: Dorin Constanda
Bd. Timişoara: Asistentul social i-a dat reporterului Click! un pahar cu apăFoto: Dorin Constanda

Un val de caniculă s-a abătut asupra ţării noastre. Te sufoci de cum scoţi capul pe geam la cele 40 de grade. Cei care au clacat pe stradă din cauza căldurii n-au avut prea multe variante la îndemână. Corturile anticaniculă nu le-a ”rezolvat” leşinul.

Str. Braşov: Starea de rău a fost ”vindecată”  şi aici tot cu un pahar cu apă
Str. Braşov: Starea de rău a fost ”vindecată” şi aici tot cu un pahar cu apă

Şi montate târziu, dar şi ineficiente. Vorbim despre corturile anticaniculă, care au apărut pe trotuarele din Capitală, din 1 iulie, ca ciupercile după ploaie. Cele care aparţin primăriilor de sector sunt formate din trei foiţe ”de ceapă”, două pe lateral şi o alta deasupra. Oamenii trec prin ele ca pe bulevard, iar cei însetaţi se opresc din când în când să bea apă. Dacă li se face rău, nu au decât să ia un loc pe scaun. Aici e la fel de cald ca afară. În plus, personalul care ar trebui să dea primul-ajutor nu este specializat. Reporterul Click! a simulat o stare de rău, ”vindecată” cu apă. ”Sunt asistent social şi stau câte două-trei ore pe zi la cort. Vă pot da un pahar cu apă. Corturile primăriei de sector nu au medici”, mi-a spus un tânăr aflat la cortul din zona Plaza România. La două staţii mai încolo, dau de un alt punct de salvare, însă povestea se repetă. Ajung la cortul anticaniculă de la Piaţa Moghioroş, de data asta al Primăriei Capitalei.

O asistentă medicală se afla la datorie, dar nici ea nu a putut face mare lucru pentru a mă scăpa de starea de leşin. Calciul pe care i l-am cerut lipsea din dotare. ”Nu avem medicamente, doar apă, şi vă pot lua tensiunea”, mi-a spus femeia stânjenită. Pe 1 iulie, la inaugurarea celor 20 de corturi anticaniculă, primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a lăudat că acestea sunt dotate cu câte trei cadre medicale, aer condiţionat, apă, tensiometre, aparate pentru măsurarea glicemiei şi medicamente. Iată încă o dovadă că ce spune primarul n-are legătură cu realitatea. Concluzia? Nu lăsaţi canicula să vă doboare! Potrivit celor de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, ieri, au leşinat pe stradă 66 de persoane.

Piaţa Moghioroş: La cortul Primăriei Capitalei, am avut parte şi de măsurarea tensiunii arteriale. Duşurile care te răcoresc nu funcţioanează în Capitală
Piaţa Moghioroş: La cortul Primăriei Capitalei, am avut parte şi de măsurarea tensiunii arteriale. Duşurile care te răcoresc nu funcţioanează în Capitală

Ne aşteaptă încă două zile de foc

După o noapte tropicală cu temperaturi care au trecut de 20 de grade, şi astăzi ne aşteaptă încă o zi de foc. În sudul şi vestul ţării vor fi maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade Celsius, la umbră, iar la soare se vor înregistra chiar şi 42. De mâine, canicula se extinde şi în regiunile sudice şi centrale, dar şi în Lunca Dunării, unde la soare vor fi până la 45 de grade. Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Abia de mâine seară se va mai răcori puţin şi vor veni furtunile. Execepţie face sud-estul ţării, unde canicula va fi în continuare prezentă.  

11 sfaturi pentru a trece cu bine de arşiţă

Este indicat să beţi peste doi litri de apă pe zi
Este indicat să beţi peste doi litri de apă pe zi

Reprezentanţii Primăriei sectorului 6 vă dau câteva sfaturi pentru a trece cu bine de perioada caniculară. Iată care sunt ele!

  • Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00; 
  • Nu folosiţi ventilatoare dacă temperatura depăşeşte 32 de grade Celsius;  
  • Petreceţi două-trei ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat; 
  • Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; 
  • Faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
  • Beţi zilnic cel puţin 2 litri de lichide, fără a aştepta senzaţia de sete; 
  • Nu consumaţi  alcool deoarece favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; 
  • Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr, deoarcece sunt diuretice; 
  • Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene, prune, castraveţi, roşii). Conţin o mare cantitate de apă; 
  • Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie; 
  • Nu vă scăldaţi în apă rece.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net