Noi plătim călătoriile! Deszăpeziți și voi stațiile RATB?

1.jpg

statii ratb nedeszapezite zapada calatori
În stația RATB Șos. București-Ploiești, călătorii „înoată” prin zăpadă
Foto: Oana Neacșu

În aceste zile, e o adevărată aventură pentru pietonii bucureșteni să meargă pe stradă. Puțini sunt cei care deszăpezesc trotuarele din fața magazinelor și blocurilor. Ca să nu vorbim de stațiile RATB, de care ar trebui să se ocupe firmele de salubrizare.

Aloo! Se aude la șefii RATB și la cei ai firmelor care iau o grămadă de bani de la primării pentru a se ocupa de salubrizare și deszăpezire? Noi plătim călătoriile! Deszăpeziți și voi stațiile ca să putem să ne urcăm și noi în mijloacele de transport în comun?

2.jpg

statii ratb nedeszapezite zapada calatori
Călătorii așteaptă autobuzul pe marginea șoselei
Foto: Oana Neacșu

Marți, în jurul prânzului, în stația de autobuz Șoseaua București-Ploiești, pe sensul de mers către Centru, călătorii așteptau mașina pe marginea șoselei. Și asta, pentru că stația era sub nămeți. „Înotăm prin zăpadă ca să putem să ne urcăm în autobuz. Nu e posibil așa ceva! Își bat joc de noi în fiecare iarnă! Trotuarul de alături a fost curățat de angajații magazinelor, însă stația e plină de zăpadă. Și e vorba de o stație aflată într-o intersecție mare. Ia, uitați câte autobuze opresc aici! 112, 605, 301 și N123”, ne spune unul dintre călătorii care aștepta în stația înzăpezită.

3.jpg

statii ratb nedeszapezite zapada calatori
Călătorii ajung cu greu la ușa autobuzului

Puțin mai spre oraș, aceeași situație. În stația Pipera, de pe bulevardul Barbu Văcărescu, pe sensul de mers către Centru, unde oprește autobuzul 605, nămeții de zăpadă îi încurcă rău pe călători. „Am coborât cu greu din mașină. Mi-a fost și frică să nu cad, nu vedeți ce de zăpadă e? Chiar așa, să nu se ocupe nimeni de stațiile astea! Dar bani știu să ne ceară pe impozite!”, ne-a spus, revoltată, o doamnă, care coborâse în fața mall-ului Promenada.

4.jpg

statii ratb nedeszapezite zapada calatori
Așa arată stația Pipera, de pa bulevardul Barbu Văcărescu
Foto: Oana Neacșu

Și veștile despre evoluția vremii nu sunt prea bune. Potrivit meteorologilor, Joi şi vineri dimineaţă vor fi înregistrate cele mai scăzute temperaturi din această perioadă, până la -19 grade Celsius în Bucureşti, a declarat meteorologul Gabriela Băncilă, care a mai precizat că în noaptea de marţi spre miercuri va ninge abundent, astfel că în Capitală se va depune un strat nou de zăpadă.

 

 

Loading...