Nicușor Dan a promis că parcarea supraterană din Pantelimon va fi gata până la 1 noiembrie

Ultima actualizare:

    Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a vizitat șantierul parcării supraterane de la Cora-Pantelimon, început în 2013Foto: pmb.ro
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a vizitat șantierul parcării supraterane de la Cora-Pantelimon, început în 2013Foto: pmb.ro

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat ieri că orașul va avea până la 1 noiembrie încă o parcare supretajată cu 500 de locuri. Este vorba de o construcție care se ridică la intrarea în București, în zona Cora-Pantelimon și pentru care lucrările au început în 2013.

Proiectul datează din 2011, a început efectiv în 2013 și de abia acum lucrările sunt aproape finalizate. Potrivit edilului Nicușor Dan, singurul lucru care mai lipseşte este un post de transformare. Acesta putea fi realizat încă din 2019, însă Primăria nu şi-a achitat obligaţiile de plată şi s-a schimbat legea între timp.”Am semnat acordul pentru acte adiţionale, mai lipsesc 80 de zile din care 70 de zile aducerea materialelor şi 10 zile instalarea, Foarte probabil mai devreme de 1 de noiembrie o să avem această parcare funcţională”, a declarat ieri pe șantier Nicuşor Dan. La parterul parcării va fi un terminal al STB pentru tramvaie și o parcare pentru autobuzele care vin din provincie.  

Povestea parcării supraterane din Pantelimon

Construirea unei parcări de tip park&ride lângă Cora Pantelimon a început în iunie 2013 ca parte a proiectului de reabilitare a arterelor Iancului și Pantelimon, scrie clubferoviar.ro. Reprezentanții Primăriei Capitalei, condusă la acea vreme de Sorin Oprescu, promiteau că vor finaliza cele două bulevarde în toamna anului 2014. Valoarea lucrărilor era de 70 milioane de euro, iar licitația fusese căștigată de consorțiul format din firmele Tehnologica Radion, TIAB și Via Proiect. La acea vreme, proiectul prevedea ca parcarea să fie subterană, însă apoi, Primăria Capitalei a dorit o parcare supraterană iar reprezentanții instituției au promis că va fi gata într-un an, inclusiv bucla de întoarcere a tramvaielor. De mai multe ori lucrările au fost oprite, apoi una dintre firmele din proiect a avut probleme mari și construcția parcării s-a blocat. În 2019, primarul general de la acea dată, Gabriela Firea a semnat un nou contract pentru reluarea lucrărilor cu un consorțiu de firme condus de TIAB. Constructorul se obliga să termine parcarea pentru 21 de milioane de euro. Potrivit proiectului, parcarea va avea 500 de locuri si va cuprinde bucla întoarcere tramvai; peroane; sală așteptare; zonă restaurante; zonă parcare maxi taxi sau autocare; culoar până la viitoarea stație de metrou și pasaj pietonal care va inlocui trecerile de pietoni.

Citiți și

Încep lucrările la parcarea supraterană din Pantelimon. Uite cum va arăta construcția

S-a deschis parcarea de la Străulești. Aici îți lași mașina și pleci la serviciu cu metroul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net