Miți, pisica de la Primăria Sectorului 6, participă la ședințele lui Ciprian Ciucu, cocoțată pe birou

miti-pisica-de-la-primaria-sectorului-6.jpg

Miți a participat la ședința primarului sectorului 6, Ciprian Ciucu, cocoțată pe biroul lui
Miți a participat la ședința primarului sectorului 6, Ciprian Ciucu, cocoțată pe biroul lui

Miți, pisica lăsată moștenire de Gabriel Mutu, fostul primar PSD de la sectorul 6, noului edil, Ciprian Cicu, a rămas la Primăria Sectorului 6. Este la fel de alintată și își petrece timpul tot în biroul șefului. Ieri, 27 octombrie, a participat la ședință.

E tărcată în nuanțe de gri, are ochi mari și îi place să lenevească în biroul primarului. Are scaunul ei moale, iar când se plictisește toarce pe unde apucă. Este Miți, pisica de la Primăria Sectorului 6.

Angajații instituției publice ne-au spus că a fost botezată de primar și că o au în grijă de aproape doi ani.

„Normal c-o las aici! Aici a crescut, aici trebuie să rămână, nu? Să aibă grijă de ea! Acolo era locul ei favorit. Rămâne la primărie! Miți este pisicuța primăriei, a crescut aici. Sper din tot sufletul ca noul primar să aibă grijă de ea, pentru că este o pisicuță foarte iubitoare, prietenoasă… Așa că nu cred c-ar fi bine s-o gonească!”, spunea Gabriel Mutu înainte să-i predea mandatul celui care i-a luat locul.

Iar Ciprian Ciucu s-a conformat. Încă de la început a spus că-i plac pisicile și că o va păstra. Și iată că s-a ținut de cuvânt. Miți, devenită imaginea Primăriei Sectorului 6, stă tot pe lângă primar.

Ieri seară, a asistat la ședința edilului, cocoțată de biroul său. ”În seara aceasta (n.r. ieri) am discutat redefinirea comisiilor Consiliului Local al Sectorului 6. Miți, PNL PLUS USR”, a postat pe Facebook Ciprian Ciucu.

Iar reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară: ”Pisica vă aduce noroc. Aveți suflet bun. Pisica din ce comisie va face parte?”, ”Păstrați pisica! Este un suflet nevinovat”, ”Dacă nu a plecat a simțit că sunteți niște oameni cu suflet bun. Pare ca v-a acceptat în camera ei”, au curs mesajele pe pagina de socializare a primarului PNL.

Angajații pun mână de la mână și au grijă ca felinei Miți să nu-i lipsească nimic. Iar atunci când vrea să fie alintată și să primească desert, o ia din birou în birou. Are preferații ei!

 

Citește și: 

https://www.click.ro/news/bucuresti/mostenirea-lasata-de-gabriel-mutu-lui-ciprian-ciucu-pisica-miti-reactia-noului-primar

https://www.click.ro/news/bucuresti/ciprian-ciucu-primul-primar-care-isi-prea-mandatul-joi-va-fi-ziua-cea-mare-pentru-el

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1