Mai ţineţi minte anunțul: “în 3 ani aici va fi staţia ta de metrou”? Au trecut până acum 7 ani

Ultima actualizare:

    În stațiile unde începuseră lucrările existau astfel de mesaje
În stațiile unde începuseră lucrările existau astfel de mesaje

Metroul din Drumul Taberei ”înghite” bani și macină nervii bucureștenilor. În 2012, au început lucrările, iar autoritățile promiseseră că în 2015 sunt gata. Ba chiar, împânziseră zona șantierului cu panouri care anunțau că: ”în 3 ani aici va fi staţia ta de metrou”. Au trecut până acum 7 ani și asistăm la o nouă amânare a termenului de finalizare.

Magistrala blestemată! În acești termeni putem vorbi despre M5 care urmează să lege Eroilor de cartierul Drumul Taberei. Când se va întâmpla? Nu putem ști niciodată! Cert este că lucrările au început în 2012 şi s-au oprit din cauza lipsei de fonduri în februarie 2013.

După un an de așteptări, munca pe șantier a fost reluată, dar oamenii au săpat atât cât au fost plătiți. Abia în 2015, ”cârtițele” au început să foreze galeriile, atunci când, în mod normal, bucureștenii ar fi trebuit să se poată urca în trenuri.

Au fost amânări de la an la an

2016 a fost un nou termen, după care 2017, s-a avansat apoi finele lui 2018, după care primăvara lui 2019, iar cei de la Asociația Pro Infrastructura sunt convinși că o dată realistă ar fi toamna viitoare.

Și asta, doar în condițiile în care Metrorex va semna în următoarele 30-60 de zile contractul pentru sistemul de siguranță și automatizare a circulației.

„Când se va inaugura linia? Dificil de spus deoarece, în continuare, licitația sistemului de siguranță și automatizare a circulației nu are un deznodământ. Oficialii Metrorex se pare că doresc să semneze, acum, în septembrie, contractul pentru acest sistem cu firma desemnată câștigătoare, chiar dacă bătălia în instanță nu s-a terminat, compania contestatoare putând face recurs”, scrie Asociația Pro Infrastructura.

Există o contestație în instanță nefinalizată

Compania Simens a contestat în instanță faptul că a fost descalificată în faza tehnică pentru oferta de automatizare a traficului, în favoarea Alstom, astfel că până nu se dă o decizie judecătorească definitivă lucrările nu pot fi începute. În joc sunt puși 121 milioane de lei.

Din momentul în care contractul este parafat, trebuie să treacă cel puțin nouă luni pentru operaționalizarea sistemului de management al traficului. Timp în care trenurile vor circula în probe, fără călători.

”Realist vorbind, estimarea noastră, în acest moment, este că deschiderea va fi undeva în toamna lui 2019, dacă se va semna contractul și dacă se vor accelera lucrările în stațiile întârziate”, scrie Pro Infrastructura.

S-a depus documentație pentru licitația trenurilor 

În ceea ce privește licitația pentru cumpărarea celor 13 garnituri, Metrorex a depus documentația necesară în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Urmează ca Agenția Naționala pentru Achiziții Publice să-și de acordul, apoi pot fi depuse ofertele. Dar se dorește ca la început să se circule cu trenuri Bombardier existente.

Primul tronson din M5 va avea 7 km, zece stații și un depou. Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde lei cu TVA, iar contractele au fost semnate din 2011.

Magistrala 5 va ajunge în Pantelimon, în 2030

În planuri, Magistrala  5 va continua până în Pantelimon. ”Vom demara, în cursul anului 2018, procedura de licitaţie pentru achiziţia serviciilor de proiectare pentru secţiunea Eroilor- Piaţa Iancului. Perioada estimată de execuţie este 2018 - 2023, iar pentru tronsonul Piaţa Iancului- Pantelimon, 2023- 2030”, au anunțat în primăvară reprezentanții metroului.  

Conform proiectului, staţiile tronsonului Pantelimon – Universitate vor fi: Pantelimon, Granitul, Spitalul Sf. Pantelimon, Morarilor, Chişinău, Stadionul Naţional, Victor Manu, Piaţa Iancului 2, Mătăsari, Foişorul de Foc, Calea Moşilor, C.A. Rosetti, Universitate 2.

Tronsonul va începe de la depoul de metrou Pantelimon, va trece pe sub Șos. Pantelimon, Șos. Iancului, B-dul Pache Protopopescu şi va ajunge la Universitate trecând pe la piaţa Rosetti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net