Ion Rădoi, despre insolvența Metrorex: "Preţul călătoriei ar trebui să ajungă la 50 de lei pentru ca metroul să devină rentabil"

metrou.jpg

metrou
Ion Rădoi, preşedintele „Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM), a vorbit despre problema insolvenței Metrorex
Sursă foto: Arhivă Click!
Citeste tot despre: 

Preţul unei călătorii cu metroul ar trebui majorat până la 50 de lei pentru ca Metrorex să devină rentabilă, aşa cum îşi propun noua conducere a companiei şi ministrul Transporturilor, a declarat, marţi, preşedintele „Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi.

„Cel mai important punct de azi este cel referitor la insolvenţa acestei activităţi a metroului pentru că (atât conducerea Metrorex cât şi cea a Ministerului Transporturilor consideră că metroul, n.r.) nu este rentabil. Vă rog să verificaţi: în toată lumea metrourile sunt subvenţionate, nu există nicio insolvenţă niciunde. Peste tot, tariful, pentru că este vorba de transport public comun, este subvenţionat. S-au trezit acum câţiva, cei care sunt acum la conducerea Metrorex şi a ministerului, s-au trezit să facă metroul rentabil", a declarat Ion Rădoi, preşedintele „Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM)

În continuare, el a vorbit despre situația întâlnită în alte țări. Ion Rădoi a oferit exemplul rețelei subterane din Marea Britanie care, deși are un preț mult mai ridicat al biletelor, tot nu reușește să aducă profit. 

Aşteptăm şi noi această minune. În aceste condiţii, când noi avem deficit de personal, ce vor dumnealor? Să elimine nici mai mult, nici mai puţin decât 1.700 de oameni şi să majoreze tariful la metrou. Păi dacă metroul din Londra, care este dezvoltat pe 6 inele, şi care are 25 de lei tariful la un bilet, nu 2,5 lei, deci de 10 ori mai mare, şi tot n-au reuşit să facă metroul rentabil. Şi a venit domnul Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, n.r.) şi vor să facă metroul din Bucureşti rentabil. Păi la ce nivel trebuie să ridici tariful unui bilet ca să-l faci tu rentabil? Îţi trebuie să-l duci la 50 de lei sau ceva de genul ăsta. În aceste condiţii noi n-avem cum să supravieţuim, dacă ei o ţin pe a lor - să facă metroul rentabil", a afirmat Ion Rădoi, conform Adevărul.

Citește mai multe despre acest subiect accesând Adevărul 


 

Loading...
 
 

Citește și

  • Metroul bucureștean s-a transformat după Revoluție într-un adevărat bazar

    Afacerile din subteran datează de 31 de ani. Spațiile comerciale au fost acceptate de către autorități în contul unor majorări salariale amânate. De pe urma chiriilor încasate prin firma sindicatului, angajații urmau să-și crească veniturile. Doar că nu a fost o chestiune temporară, ci un mega tun, prin care mulți s-au îmbogățit. Așa a început istoria chioșcurilor care au invadat stațiile.

  • Ieșirea de la metrou dinspre Șos. Ștefan cel Mare va fi închisă

    Începând de luni, 10 mai, se închide o cale de acces la stația de metrou Ștefan cel Mare. Metrorex anunță că vor avea loc lucrări de reparații.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1