Gripa 2020. Şcoli şi grădiniţe închise, în Bucureşti. Mai sunt 27 de unităţi de învăţământ afectate

Ultima actualizare:

    Epidemia de gripă ține elevii departe de cursuriFOTO: adevarul.ro
Epidemia de gripă ține elevii departe de cursuriFOTO: adevarul.ro

Gripa continuă să ţină elevii departe de cursuri. Numai în Bucureşti, 27 de şcoli şi grădiniţe sunt închise total sau parţial din cauza contaminării cu acest virus. Cele mai multe au cursurile suspendate doar parţial. În acest timp, încă doi români au murit ca urmare a infectării cu viruslui gripal, urcând la 25 numărul deceselor din acest sezon.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Şolar al Municipiului Bucureşti, un număr de 27 de unităţi de învăţământ rămân închise, luni. Din acestea, 25 au cursurile suspendate parţial, celelalte două sunt unităţi de învăţământ private, iar administratorii au decis închiderea totală a acestora.

Când suspendă gripa cursurile în şcoli

Săptămâna trecută, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis o notă inspectoratelor școlare cu o serie de măsuri obligatorii pe care unitățile de învățământ să le implementeze, cu scopul de a preveni îmbolnăvirea în școli și grădinițe.

Conform documentului, personalul medical prezent în unitățile de învățământ va trebui să realizele, în fiecare zi, triajul elevilor, la începutul fiecărui schimb. În cazul apariției a minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă ori grupă, cursurile vor fi suspendate la clasele sau grupele respective.

Totodată, în situația în care mai mult de 20% dintre elevii unei școli sau grădinițe absentează timp de trei zile consecutiv din cauza gripei confirmate, cursurile în unitatea de învățământ respectivă se vor suspenda.

Nu în ultimul rând, Ministerul Educației și Cercetării solicită ca fiecare școală și grădiniță să asigure apă și săpun, iar cadrele didactice să ia măsuri pentru ca normele de igienă să fie respectate de către toți copiii.

Numărul morţilor de gripă a crescut

Între timp, Institutul Naţional pentru Sănătate Publică a raportat încă două decese din cauza gripei, ajungându-se astfel la 25 de cazuri. Pe de altă parte, numărul infecţiilor respiratorii a trecut de 170.000 la nivel naţional, iar peste 7.000 dintre acestea sunt cazuri de gripă.

Autorităţile se aşteaptă ca numărul contaminărilor cu gripă să crească în următoarea perioadă. Având în vedere că în Capitală se înregistrează cel mai mare număr de îmbolnăviri, este posibil ca în perioada următoare să mai rămână închise şcoli şi grădiniţe. 

Citește și: 

Gripa 2020. Ce înseamnă carantina și care e procedura de instituire în spitale

Care sunt diferenţele între pandemie şi epidemie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net