Ei au dus primii călători pe Magistrala 5! Povestea mecanicilor de tren care au inaugurat noul metrou

Ultima actualizare:

    Staţia Valea Ialomiţei este capătul liniei M5 şi tot aici este şi depoul pentru trenuri
Staţia Valea Ialomiţei este capătul liniei M5 şi tot aici este şi depoul pentru trenuri

Lucrează de o viaţă în subteran şi sunt pasionaţi de meseria pe care o au. Sunt mecanici de tren la Metrorex şi au căpătat atâta experienţă încât şefii le-au dat pe mână siguranţa preşedintelui ţării. Ei sunt cei care au inaugurat primul metrou pe Magistrala 5.

Meseria de mecanic nu este deloc simplă. Îţi trebuie multă atenţie, precizie şi tărie. Siguranţa a mii de călători este zilnic în mâinile lui. Tocmai de aceea, pe lângă cursurile de calificare şi apoi de autorizare, cei care ne duc ca vântul şi ca gândul prin subteran sunt toată viaţa verificaţi. Trebuie să treacă de mai multe ori pe an testele medicale şi psihologice.

Tase Chelăreasa e la ”butoane„,  în timp ce Mircea Ardeleanu supraveghează urcarea în vagoane
Tase Chelăreasa e la ”butoane„, în timp ce Mircea Ardeleanu supraveghează urcarea în vagoane

Mircea Ardeleanu şi Tase Chelăreasa, ambii în vârstă de 55 de ani, sunt cei mai bine văzuţi conductori de la metroul bucureştean, astfel că pe 15 septembrie au avut misiunea să plimbe o întreagă delegaţie oficială cu primul tren inaugural, pe M5. Din ea au făcut parte ambasadori, dar şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, premierul Ludovic Orban şi, cel mai important pasager, Klaus Iohannis. Înainte de a urca în garnitură, aceasta a fost verificată cu atenţie de SPP-işti. 

Mecanicii aşteaptă să vină noua generaţie pentru a putea pleca liniştiţi la pensie
Mecanicii aşteaptă să vină noua generaţie pentru a putea pleca liniştiţi la pensie

"Suntem mândri că am putut inaugura şi cel mai nou tronson de metrou. L-am salutat pe domnul preşedinte, i-am raportat că noi suntem echipajul care va face traseul inaugural şi totul a decurs conform planului", ne-a povestit Tase Chelăreasa. 

Mecanicii aşteaptă să vină noua generaţie pentru a putea pleca liniştiţi la pensie
Mecanicii aşteaptă să vină noua generaţie pentru a putea pleca liniştiţi la pensie

Colegul său, Mircea Ardeleanu spune că în aceeaşi formulă au inaugurat tot ce se putea inaugura la metrou. "Tot noi am deschis calea cu primul tren şi la M4", ne-a precizat omul. Cei doi sunt conductori cu ştate vechi. Din 1982 sunt în slujba călătorilor şi, deşi au împlinit anii de pensionare, iată că-i mai avem la cârmă. "Trebuia să fi ieşit la pensie, dar dacă plecam nu aveau cu cine să ne înlocuiască. Aşteptăm să iasă o nouă serie de mecanici şi ne retragem", ne-a spus Tase, cu emoţie în glas. N

ici unul dintre ei nu a avut parte de incidente majore de-a lungul carierei, mai ales de sinucigaşi. "Important este să fii atent, cu ochii mereu înainte, să nu intri cu viteză", explică bărbatul de acum cu părul alb. Nici unul nu poartă ochelari, încă au vederea ageră ca de vultur.

Salariul unui conductor de metrou este de 8.000 de lei net, dar mai au şi alte beneficii: primesc tichete de masă, un tichet în valoare de 20 de lei pentru fiecare zi lucrată, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă si de tratament, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutieră, decontarea a 99% din preţul cazarii la Hotelul Zamora din Buşteni (hotel care aparţine sindicatului) sau permise CFR cu minimum 6 călătorii. În plus, ies mai devreme la pensie. Şi asta pentru că munca lor este încadrată de lege la condiţii speciale.


    Fotografii: Sever Gheorghe/hotnews.ro
Fotografii: Sever Gheorghe/hotnews.ro

Cu cei doi la „butoane” am admirat toate cele 10 staţii noi. De la Eroilor 2 până la Valea Ialomiţei sau Râul Doamnei. Trenurile circulă direct între Eroilor 2 şi Valea Ialomiţei, cine doreşte să ajungă la Brâncuşi sau Râul Doamnei trebuie să schimbe metroul la Romancierilor. Cea mai spectaculoasă este Eroilor 2, unde călătorii văd soarele printr-un iluminator imens. Apoi fiecare staţie are o reprentare specifică locului. De exemplu, la Academia Militară, pe pereţi au fost desenaşi soldaţi, dar şi tancuri sau paraşute. La Favorit sunt role de film, făcând referire la celebrul cinematograf care a funcţionat aici, iar la Parc Drumul Taberei sunt stilizaţi pomi, copii care se joacă, biciclişti, oameni la plimbare. Staţia Constantin Brâncuşi se deosebeşte prin modele şi culori tradiţionale. Spectaculoasă este şi Staţia Valea Ialomiţei, unde este şi depoul. Mare, aerisită, aici te simţi ca într-un film SF!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net