De aici sunt urmăriţi şoferii Capitalei!

Ultima actualizare:

    Cele 215 intersecții  monitorizate se pot urmări acum  din noul centru
Cele 215 intersecții monitorizate se pot urmări acum din noul centru

280 de ochi care veghează non-stop, şapte zile din şapte. Este, pe scurt, caracterizarea sistemului Big Brother care supraveghează video traficul bucureştean şi al cărui centru de comandă a fost inaugurat ieri la sediul Primăriei Capitalei.

Bucureşti, bulevardul Elisabeta, nr 47. Aici este inima sistemului de supraveghere a principalelor intersecţii şi zone circulate din cel mai mare oraş al ţării. Gabriela Firea a anunţat că realizarea dispeceratului a costat 260.000 de euro, iar în sistem sunt integrate 215 intersecţii din totalul celor 450 de intersecţii semaforizate care există în Bucureşti. Gospodara-şefă a oraşului a promis că până la sfârşitul anului vor mai fi instalate camere în alte 60 de “puncte fierbinţi”.

“Contractul cu firma UTI, care a operat aproape 10 ani sistemul de management al traficului din Bucureşti, a fost reziliat. Acum putem vorbi de un centru al Primăriei, este gestionat de angajaţii noştri, iar informaţia merge direct la cei care trebuie să şi ia decizia pentru fluidizarea traficului”, a declarat edilul-şef al Capitalei, Gabriela Firea. Ea a susţinut că prin noul centru, traficul va fi fluidizat cu 20-30 la sută.


    Dispecerii promit  că vor rezolva  problema  ambuteiajelor
Dispecerii promit că vor rezolva problema ambuteiajelor

Ce fac concret operatorii centrului? “Dacă apar probleme în trafic informaţiile sunt trimise mai departe la centrul de la Poliţia Rutieră, iar cel mai apropiat echipaj ajunge imediat acolo. Aceeaşi procedură este valabilă şi pentru Poliţia Locală. Nu poţi interveni neapărat să faci verde semaforul, dar poţi interveni asupra timpilor”, a explicat pentru news.ro, Cristian Stroe, consilier al primarului general şi coordonatorul centrului.

Potrivit oficialilor Municipalităţii, până la jumătatea anului viitor, toate intersecţiile semaforizate din Bucureşti vor fi monitorizate video şi vor apărea pe monitoarele din centrul de supraveghere.

Taxă pentru parcarea pe domeniul public. Veşti proaste pentru şoferii bucureşteni şi nu numai! Gabriela Firea a anunţat ieri că din toamnă în zonele unde există parcări nu se va mai putea staţiona gratuit pe domeniul public. ”Deşi există parcări publice şi private goale, cetăţenii preferă să parcheze pe domeniul public pentru că acesta nu este taxat”, a acuzat ieri primarul general al Capitalei.


    Şoferii care parchează  pe domeniul  public vor scoate  bani din buzunar
Şoferii care parchează pe domeniul public vor scoate bani din buzunar

Firea nu vrea taxă pentru accesul în centru. Vehiculată de Ministerul Mediului drept soluția minune pentru descongestionarea traficului, instituirea unei taxe pentru zona centrală a Capitalei (ecovinietă) nu este considerată o soluție de către primarul Gabriela Firea. ”Nu sunt de acord cu instituirea timbrului de mediu pentru zona centrală, pentru că deși ajută la aerisirea traficului, ar crea nemulțumiri și aș fi acuzată de discriminare”, a anunțat Firea. 


    În luna aprilie  ministrul  Mediului propunea  ecovinieta
În luna aprilie ministrul Mediului propunea ecovinieta

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net