Băsescu: În relaţia cu mine, Ponta are un comportament slugarnic

Ultima actualizare:

    În trecut, Băsescu şi Ponta au avut relaţii mai buneFoto: Arhiva Adevărul
În trecut, Băsescu şi Ponta au avut relaţii mai buneFoto: Arhiva Adevărul

Traian Băsescu a anunţat astăzi, într-o declaraţie de presă, că respinge propunerile lui Victor Ponta la Ministerul Culturii şi la cel al Bugetului. În plus, preşedintele României l-a atacat dur pe premier, declarând că nu poate reacţiona la invectivele pe care acesta le-ar fi adresat familiei sale.

Şeful statului a afirmat într-o declaraţie de la Palatul Cotroceni, că a respins propunerea ca Rozalia Biro să ocupe portofoliul Culturii şi propunerea lui Claudiu Mandea la conducerea ministerului Bugetului.

Băsescu a făcut referire şi la anunţul lui Ponta cu privire la ruperea pactului de coabitare, ca urmare a unor afirmaţii ale preşedintelui, potrivit cărora l-ar fi "păcălit" în 2012 cu semnarea documentului respectiv.

"În scrisoare se citează lucruri pe care nu le-am spus. Nu am spus că l-am păcălit pe premier. Expresia a aparţinut unui ziarist. Nu am utilizat expresia ”l-am păcălit pe premier”. Nu ezită domnul Victor Viorel să mintă, e stilul lui, modul lui de a face politică", a declarat astăzi preşedintele Traian Băsescu.

Iar atacurile preşedintelui la adresa premierului nu s-au oprit aici:

"În relaţia directă cu mine chiar pare bine educat, uneori excesiv, chiar spre slugarnic. O să încerc să-l ţin mai aproape, probabil anturajul este de vină".

Preşedintele a adăugat că nu vrea să reacţioneze vis-a-vis de invectivele premierului Ponta. În plus, Traian Băsescu susţine că "Ponta vorbeşte foarte urât, mă trimite la brutărie".

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net