Băsescu vrea Parlament unicameral. Tu ce crezi?

Ultima actualizare:

    Preşedintele Traian Băsescu vrea şi referendum la alegerile prezidenţiale
Preşedintele Traian Băsescu vrea şi referendum la alegerile prezidenţiale

Preşedintele Traian Băsescu a cerut astăzi avizul preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului pentru organizarea unui referendum prin care românii să fie consultaţi în vederea existenţei doar a unui Parlament unicameral şi a reducerii numărului parlamentarilor la 300, de la 471.

Traian Băsescu a mai spus că data de organizare a referendumului să fie aceeaşi cu data alegerilor prezidenţiale, pentru a se reduce costurile.

"Cu puţin timp înainte m-am adresat preşedinţilor celor două Camere, solicitându-le avizul pentru a continua reforma statului. Avizul este necesar în vederea organizării unui referendum naţional prin care să consultăm poporul, poporul suveran, aşa cum este descris de Constituţie, cu privire la două aspecte. Primul este reducerea la un Parlament unicameral. Al doilea aspect este reducerea numărului de parlamentari la maxim 300, România având în momentul de faţă un Parlament cu 471 de parlamentari. Data pe care o propun Parlamentului pentru organizarea referendumului este data alegerilor prezidenţiale, în aşa fel încât să diminuăm costurile de consultare a poporului", a spus Băsescu.

"Votul popular nu transformă în lege problema supusă referendumului", a mai spus Băsescu.

Constituţia prevede, la articolul 61, că Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Pentru introducerea Parlamentului unicameral este nevoie de revizuirea Constituţiei.

    * Preşedintele României a motivat reducerea numărului parlamentarilor prin faptul că se reduce corupţia pentru că mulţi aleşi "fac trafic de influenţă".    * Băsescu a explicat că reformarea legislativului ar putea să reducă o clasă a privilegiaţilor care au la dispoziţie venituri şi pensii speciale.

Şeful statului a susţinut că, prin convocarea acestui referendum, îşi poate ţine promisiunile de la începutul mandatului care vizau modernizarea statului, în condiţiile în care nu a găsit înţelegere la clasa politică pentru adaptarea Constituţiei la realităţile ţării.

"Am obligaţia să-mi continuu demersul recurgând la mijloace constituţionale, legale", a subliniat Traian Băsescu.

Articolul 90 din Constituţie spune că "preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional".

Dacă va fi organizat, referendumul din 22 noiembrie ar fi al treilea din timpul mandatului lui Traian Băsescu.

Reacţiile clasei politice

Antonescu: Băsescu vrea o Mare Adunare Naţională

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că Traian Băsescu nu are curaj să se prezinte la alegeri decât ascuns în spatele unui demers populist, dorindu-şi o Mare Adunare Naţională, şi a menţionat că orice discuţie privind modificarea Constituţiei nu poate fi suprapusă prezidenţialelor.

Marko Bela:Aş dori un parlament bicameral autentic

    Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că optează pentru "un sistem bicameral autentic", altul de cât cel actual care este "extrem de defectuos".El spune că nu are nimic de obiectat în legătură cu consultarea populaţiei pe această temă, dar are obiecţii în ceea ce priveşte data la care preşedintele ar dori organizarea referendumului, relatează Agerpres.

Stolojan: Referendumul este un punct esenţial în procesul de schimbare a Constituţiei

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat că dacă va fi organizat, referendumul privind Parlamentul unicameral va reprezenta un punct esenţial în procesul de schimbare a Constituţiei, relatează Mediafax.

Cristian Preda spune că bicameralismul se va păstra datorită reprezentării în PE

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat astăzi că, în cazul trecerii la parlament unicameral, România va rămâne în logica bicameralismului, cea de-a doua Cameră fiind reprezentată de Parlamentul European şi a apreciat că referendumul va fi un succes.

"Argumentele în favoarea trecerii la un parlament unicameral sunt destul de clare, vom rămâne în logica bicameralismului, în condiţiile în care PE va conta din ce în ce mai mult. Ceea ce reprezintă în mod tradiţional a doua cameră în România, nu mai are sens. Echilibrul puterilor va fi asigurat de Parlamentul naţional în relaţie cu cel european", a comentat Preda, citat de NewsIn.

Stoica: Un Parlament unicameral ar câştiga în eficienţă şi credibilitate

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a afirmat că organizarea unui referendum privind instituirea unui Parlament unicameral este oportună, partidul său susţinând acest demers din perspectiva reformării instituţionale a statului.

Geoană îi sfătuieşte pe români să-i spună "nu" lui Traian Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a replicat că nu este "decât o altă dovadă de demagogie şi o scamatorie politică" şi făcând un apel la români să-i spună "nu" lui Băsescu la alegeri.

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net