Balaci: «Soţia îmi face sarmale în Kuweit»

Ultima actualizare:

"Click!" Veniţi în ţară de Sărbători?

Ilie Balaci: Ei, aş vreau eu, dar nu pot. O să rămân în Kuweit şi de Crăciun şi de Revelion. De Crăciun chiar am meci...

Cum sunt Sărbătorile printre arabi?

În nici un caz nu sunt ca acasă. Nu avem zăpadă, nu avem liber şi suntem departe de cei dragi şi de prieteni.

Sunt în Kuweit cu soţia şi singura mea consolare este că, atât de Crăciun, cât şi de Revelion voi avea pe masă cam tot ce aş fi avut şi dacă aş fi fost în ţară. Soţia a cumpărat din magazine foarte multă carne de porc şi îmi face sarmale, piftie, caltaboşi şi coaste la cuptor.

De Revelion sunteţi liber?

Ar trebui să fiu. Există o pauză între 25 decembrie şi 10 ianuarie, dar, aici e atât de proastă organizarea încât e foarte posibil să ni se programeze, cel puţin, un joc în perioada respectivă.

Aş fi vrut să vin acasă, dar sigur nu voi veni. Nu are rost, vor fi prea puţine zile libere. Şi, oricum, chiar dacă nu e la fel ca acasă, pentru mine nu e nimic neobişnuit să fiu aici de Sărbători.

Crăciunul care vine va fi al 16-lea pe care îl petrec în Asia. Nu uitaţi că am început să antrenez în ţările arabe de prin 1991.

Pe aceeaşi temă:

Crăciun pe teren pentru antrenorii şi fotbaliştii români din Orientul Mijlociu

Vă veţi vedea şi cu ceilalţi români din Kuweit?

De Crăciun nu ştiu dacă va fi posibil, pentru că aşa cum v-am spus am meci, dar e foarte posibil ca a doua zi după Crăciun să mă întâlnesc cu Aurică Ţicleanu, Ghiţă Geolgău şi Sandu Moldovan. Suntem aproape şi ne vedem destul de des pe aici.

Fetele nu vă vizitează?

Liana, fiica mea cea mică, tocmai a fost pe la mine. A stat şase zile şi a plecat pentru că se pregăteşte pentru câteva turnee de tenis.

Lorena, fiica cea mare, ar fi trebuit să vină şi ea aici împreună cu Eugen (n.r. - Trică). Din cauza unor treburi şi-au schimbat însă planurile pe ultima sută de metri.

image
image
image
image
image
image
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net